La noi, intriga prezidenţială constituie principalul factor de progres şi civilizaţie. Adept al doctrinei scandalului cu orice preţ, Traian Băsescu pune tot timpul ţara la cale sub deviza “Aţîţă, întărîtă şi dezbină!”. Domnia sa crede sincer că, dacă e linişte în ţară, nu avem nicio şansă să evoluăm! Ca să ne ţină în priză, adică, vreau să zic, ca să nu lîncezim, ne oferă pe tavă situaţii de criză. Cînd i se pune pata pe cineva, nu se lasă pînă nu îl termină! La nevoie, tîrăşte toată ţara după el! Se întîmplă ca, în calitate de simplu cetăţean, să nu ai nimic de împărţit cu premierul. Nu contează, eşti obligat să suporţi consecinţele generate de ambiţia preşedintelui de a-l termina cu orice preţ! În fapt, rivalitatea prostească dintre cei doi a scos ţara în stradă. Ca să-şi oblojească orgoliul rănit, preşedintele foloseşte intriga ca factor de destabilizare totală. Acum, mai mult ca niciodată, a prins un moment propice să-i sape groapa lui Tăriceanu. A ţesut bine intriga pe filonul divergenţelor generate de măsurile privind mărirea cu 50% a salariilor cadrelor didactice. Dacă premierul nu ar fi invocat raţiunile sale economice şi nu s-ar fi opus acestor măsuri, preşedintele ar fi stat în banca lui. Aşa însă, simţind că adversarul său este descoperit, a aplicat tactica populistă. Mai întîi, l-a băgat pe Tăriceanu în gura profesorilor. După aceea, ca să-l înfunde şi mai bine, l-a aruncat în mijlocul bugetarilor flămînzi. Aceştia, evident, s-au repezit să-l sfîşie pe cel care ţipă că nu sunt bani la buget. La momentul culminant, Băsescu a ieşit la balcon ca să arate mulţimii buzunarul lui de cangur. “De aici vă dau la toţi salarii mari” Progresul prin intrigă nu are limite. În virtutea inerţiei, Băsescu este în stare să promită orice tuturor categoriilor de oameni ai muncii, ignorate pînă acum cu un total dispreţ, aşa cum au fost ignorate şi cadrele didactice, la căpătîiul cărora boceşte de cîteva zile încoace. Sigur, cu o condiţie. Să piară Tăriceanu! Mi-l şi imaginez pe domnul preşedinte frecîndu-şi bucuros palmele la gîndul parşiv că, în curînd, sindicatele vor declanşa greve generale la nivel naţional. Încă de pe acum, a dat ordin ca niciun elicopter să nu fie scos din hangar, pentru ca Tăriceanu să nu poată fugi din Palatul Victoria, precum Ceauşescu. Dacă se poate, să fie linşat de sindicate. Aţîţă-i, drace, că lui Băsescu îi place! Cum îi place să vorbească şi despre onestitate. Domnia sa nu are două vorbe la un loc! Adept al progresului prin intrigă, preşedintele se înclină tot mai mult spre stînga, dovadă că nu se mai simte bine în umbra doctrinei pedeliste. Ne-a amăgit că are vocaţie de dreapta, dar, în realitate, tînjeşte după anii glorioşi ai fesenismului în floare. PD-L, partidul lui de suflet, nu-l ajută cu nimic. Practic, el este cel care trage la jug, pentru că în partid nu-şi pune nimeni mintea la contribuţie. Ca drept dovadă, mărirea salariilor cadrelor didactice este o iniţiativă pesedistă. Sigur, dacă parlamentarii pedelişti ar fi fost activi, şi dumnealui ar fi ţipat mai tare, ar fi ieşit în faţă cu pieptul bombat şi cu gura cît şura. În prag de alegeri parlamentare, preşedintele e în criză de scenarii tari, pentru a ne demonstra tuturor cît de mobilizatoare este uneori intriga politică. Cum astfel de scenarii îi lipsesc cu desăvîrşire în această perioadă, apelează la “casa scriitorilor” din DNA, pentru a scoate de la naftalină dosarele vechi cu protagoniştii care îi stau în gît. Suntem la un pas de haosul pedelisto-peremist. Domnii de la PRM, aliaţii de conjunctură ai PD-L, vor cu orice preţ să amîne alegerile. Chiar şi pedeliştilor le surîde această variantă. Şi, dacă nu se poate şi nu se poate, măcar să se revină la vechea formulă de vot. Pe liste, cu partide etc., pentru că uninominalul nu le prieşte oamenilor lui Boc. Traian Băsescu, care cunoaşte foarte bine importanţa meşteşugită a intrigii politice, visează la triumful său popular, cu mii de oameni veniţi din toată ţara la porţile Palatului Cotroceni, deschise larg, ca să-l poarte pe braţe pînă la Piaţa Universităţii. Şi, dacă se poate, în postura de salvator al naţiunii, să fie reales pe viaţă! Luat de valul populismului de doi lei, preşedintele a uitat de clasa muncitoare. Cea care, îi reamintesc, nu uită şi nu iartă!