PROTESTE Câinii maidanezi au adus ieri, în Parcul Izvor din Bucureşti, peste 300 de protestatari, care au cerut autorităţilor ridicarea comunitarilor de pe străzile Capitalei, pentru siguranţa locuitorilor. Participanţii, de toate vârstele, au venit cu pancarte pe care erau scrise mesaje printre care „A.S.P.A., asumă-ţi!”, „Nu sunt hrană pentru câini!”, „Strada mea nu e coteţ” şi „Vrem legea lui Ionuţ!”. La protest au fost aduse, de asemenea, fotografii ale primarului general Sorin Oprescu şi ale edililor de sector, cu mesajul „Asumă-ţi!”, precum şi pancarte cu poza lui Ionuţ Anghel - copilul de patru ani ucis de câini vagabonzi în Capitală -, cu mesajul „De ce?”. Prin acest protest, participanţii cer autorităţilor să ia măsuri imediate şi eficiente pentru asigurarea dreptului la viaţă şi siguranţă, într-un oraş liber de câini vagabonzi. Un alt protest referitor la problema câinilor fără stăpân a fost autorizat pentru astăzi, între orele 18.00 şi 19.45, tot în alveola de la Parcul Izvor. Sâmbătă, câteva zeci de persoane s-a adunat la Universitate, în faţa Teatrului Naţional, pentru a protesta faţă de eutanasierea câinilor comunitari, susţinând că aceasta nu este o soluţie şi pronunţându-se în favoarea sterilizării.
FUGARII Acţiunile societăţii civile au pus în alertă politicienii, care de o săptămână caută cele mai bune soluţii pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari. Vicepreşedintele PSD Nicolae Bănicioiu a declarat că parlamentarii trebuie să pună punct problemelor de ordin legislativ. „Tragedia care a avut loc în Bucureşti ne face să înţelegem că o soluţie trebuie găsită în cel mai scurt timp. USL şi PSD trebuie să dea dovadă de solidaritate cu Sorin Oprescu, pentru a putea rezolva problema câinilor comunitari. Cel mai important obiectiv al tuturor factorilor de decizie, indiferent de culoarea politică, trebuie să fie acela de a garanta siguranţa cetăţenilor”, a spus Bănicioiu. Vicepreşedintele PSD a afirmat că, de-a lungul timpului, democrat-liberalii, prin primarii lor Traian Băsescu sau Adriean Videanu, au greşit nepermis în gestionarea problemei câinilor comunitari, democrat-liberali care acum acuză actuala putere că nu este în stare să gestioneze situaţia. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, face apel la pedelişti să fie decenţi şi să renunţe la contradicţiile ridicole din propriul discurs pe tema câinilor comunitari. În loc să pună umărul la rezolvarea lacunelor legislative, democrat-liberalii speculează pe cât pot această situaţie. Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a anunţat, ieri, că reprezentanţii acestui partid demisionează din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), argumentând că PDL nu doreşte să mai gireze incompetenţa administrativă la nivelul Capitalei. Cu alte cuvinte, pedeliştii, în loc să vină cu soluţii şi să găsească împreună cu celelalte forţe politice o rezolvare, dau bir cu fugiţii, în speranţa că vor câştiga câteva puncte procentuale în ochii alegătorilor.