Clasa politică, “tăvălită” din nou de Băsescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Clasa politică, “tăvălită” din nou de Băsescu

Eveniment 05 Aprilie 2007 / 00:00 1040 accesări

24 de ore. Atît a durat perioada de linişte de la momentul validării de către Parlament a noului Guvern şi pînă la ieşirea publică a şefului statului. Prin declaraţia sa de presă de aseară, de la Cotroceni, Traian Băsescu, erijîndu-se din nou, împotriva oricărei logici, în salvatorul naţiunii, şi-a îndreptat tirul verbal tot împotriva Guvernului, Parlamentului şi clasei politice: “Parlamentul a votat un nou guvern. Însă responsabilitatea mea politică mă determină să vă spun că acesta este un guvern cu o susţinere directă de numai 22% în Parlament şi cu o majoritate negociată în culise, nu asumată la vedere. Aveam un guvern minoritar, acum avem unul ultra-minoritar”. În opinia şefului statului, noul guvern "ultra-minoritar" are o serioasă problemă de legitimitate politică şi seamănă cu un consiliu de administraţie. “Ce va spune cetăţeanul văzînd că miniştrii pe care îi aprecia au fost daţi afară?”, s-a lamentat Băsescu, în numele tuturor românilor, spune el, în numele Partidului Democrat, spun mulţi?! Invocînd votul pe care l-a primit la alegeri, Băsescu a afirmat că nu are motive să capituleze: “O capitulare din partea mea m-ar pune în tabăra oamenilor politici incorecţi faţă de electorat şi ar menţine la nesfîrşit actualul sistem oligarhic". Băsescu a amintit din nou de băieţii deştepţi din România, a vorbit despre hoţi, fără să dea vreun exemplu, însă nu a pomenit nimic despre afacerile fratelui şi apropiaţilor săi, despre interesele oligarhice din jurul Cotroceniului, despre încălcarea Constituţiei. “Actuala situaţie politică nu este conjuncturală, ci structurală, dovedeşte că relaţiile dintre instituţiile statului au fost prost croite, iar soluţiile de rezovare sînt votul uninominal, o nouă Constituţie şi, mai ales, alegerile”, susţine preşedintele Băsescu. În condiţiile în care în Parlament urmează să se voteze propunerea de suspendare a preşedintelui, Băsescu a ţinut să le ureze românilor oneşti şi muncitori, pe care i-a separat în discursul său de clasa politică, un mesaj de încredere, de Învierea Domnului, chiar dacă situaţia politică actuală nu este deloc mulţumitoare. "Alături de dvs, cred într-o Românie a dreptăţii! Împreună, o vom face posibilă. Împreună, nimic nu este imposibil. Vă urez să petreceţi Sfintele Paşti cu bucurie, alături de familiile dvs şi să vă păstraţi vie speranţa că ziua de mîine ne va aduce tuturor ceva mai bun!”, a spus Băsescu. De parcă nu el a dat startul afundării ţării în mocirlă, încă din momentul preluării puterii. Nicidecum pentru ca majoritatea românilor, “formată din oameni care muncesc din greu şi cu pricepere”, aşa cum a spus, să fie principalii beneficiari ai creşterii economice, ci pentru a acapara pe deplin puterea, pe care nu a mai dorit să o împartă cu partenerii cu care a plecat la drum. A căzut în groapa pe care le-a săpat-o acestora, iar acum plînge, cu lacrimi de crocodil, pe umărul poporului, pe care speră să-l convingă de faptul că el este singurul care “poate scăpa România de baroni şi grupuri de interese nelegitime”… Elena Udrea – Dorin Cocoş, Golden Blitz? Care grupuri de interese nelegitime?



12