Părinţii care au copii în grupa mare de grădiniţă şi care trebuie să-i înscrie, în noul an şcolar 2013-2014, în clasa pregătitoare, pot opta, până pe 31 martie, între a-şi înscrie copilul la clasa pregătitoare din şcoală sau la cea din cadrul grădiniţei. „Nu cred că trebuie să îi forţăm pe părinţi să îşi ducă copiii la şcoală la clasa pregătitoare (...). Am stabilit un sistem pe care îl definitivăm în zilele următoare: până pe 31 martie, fiecare părinte care are un copil în grupa mare să spună dacă vrea să-şi înscrie copilul la clasa pregătitoare din cadrul şcolii sau dacă doreşte să fie la clasa pregătitoare din cadrul grădiniţei”, a declarat premierul Victor Ponta. El a arătat că vor exista unele problemele logistice la grădiniţe, deoarece în acest moment nu toate sălile sunt pregătite, dar că o parte din fonduri vor fi alocate autorităţilor locale în acest sens. Legat de acest subiect, inspectorul şcolar general din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, prof. dr. Răducu Popescu, a declarat că, potrivit sondajului realizat la nivelul judeţului nostru în rândul părinţilor, se doreşte revenirea clasei pregătitoare la grădiniţă. „Demersul primului ministru şi al ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, este binevenit, în condiţiile în care majoritatea părinţilor constănţeni doresc revenirea clasei pregătitoare la grădiniţă. Practic, în cadrul acestei iniţiative, nu se mută nimic, pur şi simplu există şi opţiunea de-a rămâne la grădiniţă”, a spus prof. dr. Popescu. El a adăugat că clasa pregătitoare va rămâne în învăţământul obligatoriu. Acest lucru înseamnă că pentru anul şcolar viitor nu vor mai fi organizate înscrieri pentru clasa I, ci doar pentru clasa pregătitoare.