Astăzi se va da startul celui mai mare spectacol sportiv găzduit de România în ultimele decenii! Class 1 Romanian Grand Prix pleacă la drum, la ora 13.00, cînd sînt programate antrenamentele oficiale pe circuitul amenajat pe lacul Siutghiol din staţiunea Mamaia. Primarul Radu Mazăre a fost prezent şi ieri la faţa locului, asigurîndu-se că totul decurge bine şi a supervizat ultimele pregătiri. Zona special amenajată pe malul lacului a devenit ieri un furnicar, mecanicii punînd la punct ultimele amănunte înaintea celor trei zile fierbinţi, în timp ce piloţii au studiat traseul, iar forţele de securitate s-au asigurat că nu vor exista incidente.”Totul trebuie să fie gata pînă vineri, nu mai avem timp de pierdut. Sîntem atenţi la orice detaliu, pentru că acest motor dezvoltă viteze impresionante, de aprox. 300 km/h. “Verificăm fiecare piesă, pentru ca motorul să dea randament maxim şi să reziste două curse, astfel învît echipa să obţină şi punctele bonus pentru folosirea aceluiaşi motor”, a explicat BJ, unul dintre mecanicii echipei Ugland Offshore Racing. “Balul” a fost deschis ieri de ambarcaţiunea de pe care se dă startul în cursă, „Pace Boat”, o Nor-Tech 3600 Supercat, care a făcut cîteva ture de circuit, avînd la bord oficialii întrecerii. Surprinzător, ambarcaţiunea a început să aibă probleme şi organizatorii au decis să o scoată din apă. După investigaţii tehnice, mecanicii au constatat că s-a defectat computerul de bord şi problema nu poate fi rezolvată în timp util. De aceea, s-a decis să fie adus un alt computer de bord, cu o cursă charter, care va costa 15.000 de euro. Seria ghinioanelor a continuat şi după lansarea la apă a bărcii Negotiator 50, care nu a apucat să strabată suprafaţa lacului, confruntîndu-se cu probleme la motor. Mecanicii au hotărît să retragă ambarcaţiunea la mal şi să vadă cauzele defecţiunii, fiind îngrijoraţi, mai ales că Negotiator 50 nu a terminat nici o cursă în acest sezon. În timp ce toate echipele pregătesc deja asaltul celei de-a patra etape a World Powerboat Championship Class 1, italienii de la echipa Veneta Marina, cu cele două ambarcaţiuni Foresti & Suardi 8 şi Foresti & Suardi 2, erau aşteptaţi să sosească aseară tîrziu la Constanţa.
În ciuda problemelor întîmpinate de ambarcaţiuni, din cauza problemelor tehnice, organizatorii sînt siguri că evenimentul va fi un succes total. Zeci de turişti au admirat ieri bărcile de la distanţa şi toată lumea aşteaptă cu nerăbdare debutul oficial al Class 1 Romanian Grand Prix.
Şeicul Hassan bin Jabor Al-Thani, pregătit să cîştige la Mamaia
Sosit miercuri noapte pentru prima oară în România, şeicul Hassan bin Jabor Al-Thani a fost prezent, ieri, în zona special amenajată pe malul lacului, urmărind cu atenţie ultimele pregătiri înaintea cursei. Membru în guvernul Qatarului, şeicul a venit la Mamaia în postura de pilot al Qatar 96 şi este decis să obţină prima victorie din acest sezon. “Va fi o cursă foarte grea în acest weekend, dar trebuie să cîştigăm pentru a fi aproape de liderul Victory 77 şi pentru a menţine suspansul pînă la sfîrşitul campionatului”, a spus şeicul. Concentrat asupra cursei, Hassan bin Jabor Al-Thani a promis că-şi va face timp pentru a vizita oraşul Constanţa şi a gusta din mîncărurile tradiţionale româneşti: „Este pentru prima oară cînd vin în România şi trebuie să recunosc că nu ştiu prea multe despre această ţară, dar cît am apucat să văd pînă acum mi-a plăcut şi mi se pare un loc primitor”.
Programul Class 1 Romanian Grand Prix
Vineri, 31 august:
- ora 13.00 - antrenamentul oficial
- ora 17.30 - parada ambarcaţiunilor pe străzile Constanţei
- după paradă - prezentarea echipelor
Sîmbătă, 1 septembrie:
- ora 11.00 - antrenamentul oficial
- ora 13.00 - demonstraţii pe apă / B.A.S.E. jump / air show
- ora 15.00 - Edox Pole Position
Duminică, 2 septembrie:
- ora 11.00 - antrenamentul oficial
- ora 13.00 - demonstraţii pe apă / B.A.S.E. jump / air show
- ora 15.00 - cursa Class 1 Romanian Grand Prix
- după cursă - decernarea premiilor