29 Noiembrie 2024, 21:19
Cu mândrie “proletară”, uneperiştii au anunţat, ieri, că deputatul Claudiu Ţaga s-a înscris în Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) şi este membru al grupului parlamentar al deputaţilor independenţi. Potrivit UNPR, deputatul îndeplineşte, de ieri, funcţia de preşedinte al Departamentului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului din partid. UNPR precizează că Ţaga, absolvent al Institutulului Militar Ioan Vodă, în specialitatea ofiţer topogeodez, a fost ales deputat în colegiul uninominal numărul 8 din Timiş şi face parte din Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a Camerei Deputaţilor. Claudiu Ţaga a demisionat anul trecut din PNL.