Clawback, frână pentru producătorii de medicamente?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Clawback, frână pentru producătorii de medicamente?

Sănătate 02 Octombrie 2016 / 14:17 474 accesări

Industria producătoare de medicamente este tot mai afectată de taxa clawback, în condiţiile în care aceasta a ajuns să reprezinte aproximativ 30% în valoarea adăugată a unui producător de farmaceutice. Acest lucru este impropriu şi, pe termen scurt, va duce la sucombarea producătorilor de medicamente, este de părere directorul general al Antibiotice Iaşi, Ioan Nani. ”Din 2011 industria producătoare a subvenţionat piaţa farmaceutică prin taxa clawback, taxă care a devenit în momentul de faţă o frână pentru producători. Este nefiresc ce se întâmplă. Nimeni nu s-a gândit atunci că taxa clawback va ajunge la 25-26%, în condiţiile în care trebuia să fie o taxă de gestionare, de reglare a unor supraconsumuri pe anumite molecule. Din păcate, în valoarea adăugată a unui producător de farmaceutice s-a ajuns ca taxa clawback să reprezinte aproximativ 30%. Acest lucru este impropriu şi, pe termen scurt, va duce la sucombarea producătorilor de medicamente“, a spus Nani. În România există aproximativ 67 de producători de medicamente, care asigură în jur de 16% din consumul valoric şi 24% din consumul fizic de medicamente. Veniturile din vânzări ale Antibiotice Iaşi în S1 au fost de 143,8 milioane lei, în creştere cu 8,6% comparativ cu perioada similară a anului trecut. De asemenea, profitul înregistrat de către producătorul ieşean a fost de 16,44 milioane lei, în creştere cu 7,8% faţă de primul semestru din 2015. Compania are un portofoliu de 136 de medicamente, ce vizează acoperirea a 12 clase terapeutice. Antibiotice este controlată de Ministerul Sănătăţii, cu o deţinere de 53%, urmat de SIF Oltenia (SIF 5), cu 13,52%, Broadhurst Investments cu 4,19% şi SIF Transilvania (SIF 3), cu 4,03%, restul acţiunilor fiind împărţite de ceilalţi investitori de pe piaţa de capital de la Bucureşti.

Taguri articol


12