Clayderman - două concerte pentru români, în martie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Clayderman - două concerte pentru români, în martie

Cultură 15 Martie 2014 / 00:00 740 accesări

Cel mai de succes pianist al lumii, Richard Clayderman, revine în România pentru a susţine două concerte extraordinare. Legendarul artist, supranumit „Prince of Romance", va concerta la Sala Palatului din Capitală, pe 19 martie, şi la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri" din Iaşi, pe 20 martie, la exact un an de la concertul său de la Bucureşti, susţinut pe 21 martie 2013.

Legendarul pianist va fi acompaniat de Camerata Regală şi va prezenta publicului din România un program de colecţie. Nu vor lipsi celebrele cântece „Ballade pour Adeline" sau „A Comme Amour" şi nici piese faimoase precum coloana sonoră din filmele „Lista lui Schindler" sau „Titanic".

Accesul publicului la concertul de la Bucureşti este permis începând cu ora 19.00. Copiii sub cinci ani au acces gratuit dacă sunt însoţiţi de părinţi, care se obligă să îi supravegheze.

Biletele se găsesc în reţeaua Eventim - magazinele Vodafone, Germanos, Orange, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti, la casa de bilete a Sălii Palatului şi online pe www.eventim.ro. Preţul biletelor, în funcţie de categorie, este de: 400 de lei - categoria VIP, 300 de lei - categoria I, 200 de lei - categoria a II-a, 140 de lei - categoria a III-a şi 95 de lei - categoria a IV-a.

Taguri articol


12