Clement Grenier, împrumutat de Lyon la AS Roma

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Clement Grenier, împrumutat de Lyon la AS Roma

29 Ianuarie 2017 / 07:42 560 accesări

Mijlocașul internațional francez Clement Grenier a fost împrumutat de Olympique Lyon, oficial, la AS Roma, unde va încerca să-și relanseze cariera afectată de doi ani de accidentări.

Într-un comunicat, echipa de fotbal italiană a precizat că împrumutul este până pe 30 iunie, fiind însoțit de o opțiune de cumpărare, fără însă a se preciza suma. Însă presa italiană a scris sâmbătă că ar fi vorba de 3,5 milioane de euro.

Clubul din capitala Italiei publică mai multe fotografii ale jucătorului, care se află încă de vineri seara la Roma, unde a efectuat vizita medicală sâmbătă. La AS Roma, Grenier, care a postat fotografii de la aceste evenimente și pe contul propriu de Twitter, va avea numărul 7 pe tricou.

În vârstă de 26 de ani, Grenier are 5 selecții în reprezentativa Franței, dar a fost indisponibil adesea din cauza unor accidentări recurente în ultimii ani, jucând foarte puțin pentru clubul care l-a format.

La Roma el va avea o concurență puternică în linia de mijloc, lotul formației din Serie A avându-i și pe De Rossi, Nainggolan, Strootman, Paredes și Gerson, între alții.

Taguri articol


12