Politicienii cu foamea-n gît negociază pînă la ultimul os bun de ros. Ciolanele sînt pe terminate, dar disputa pentru mălai continuă. Este o aglomeraţie de nedescris pînă şi la împărţirea funcţiilor derizorii gen şef de debara! Combatanţii îşi dau cu multă îndîrjire la gioale, se înghiontesc cu coatele şi se înjură prin intermediul presei, pentru că sînt la modă comunicatele gen atac la persoană. Se merge de regulă pe varianta “Cine spune ăla este”. După aceea, urmează o ploaie de replici. Clientela politică e leşinată de foame. Unii au cheltuit de s-au spetit cu ocazia alegerilor de anul trecut. Cei care au fost aleşi, fie primari, fie parlamentari, au, mă rog, o şansă în plus. Poate pică ceva pe durata mandatului… E mai trist pentru cei care au rămas pe jos. Trăim timpuri grele! Cu patru ani în urmă, un fost deputat greţos nu ar fi acceptat să stea de vorbă cu persoane din linia a treia a partidului pe care îl reprezintă. Ca să nu se infecteze, umbla cu mănuşi. Îi persifla pînă şi pe liderii locali, pe care îi lua peste picior pe considerentul că avea pile la centru. Ăsta era singurul lui merit în politică! Se poartă chestia asta. Finul lui cutare. Fiul lui cutărică… Acum, surprinzător, individul s-a mulţumit şi cu un post modest într-o instituţie oarecare. Redevenind un anonim, a primit ce i se potriveşte cel mai bine. Un loc pe măsura capacităţii şi personalităţii sale de doi lei. Un post modest la o unitate modestă. A primit ce merită. Alegerile de tip uninominal au dat cu el de pămînt de nu s-a văzut! În anii săi de glorie sulfuroasă, dacă îmi aduc eu bine aminte, emitea pretenţii pentru fotoliul de ministru al Transporturilor. Acum, după ce a luat-o în bot, scuzaţi expresia, dar, atenţie!, lui i se potriveşte de minune, a rămas un biet directoraş… După posibilităţi, pentru că partidul are datorii şi faţă de alţi muşterii. Parcă nu se mai termină rîndul la plăcinte-înainte! De aproape o lună de zile, se fac mutări şi permutări. E un balamuc de nedescris. Cînd lucrurile par să intre în matca lor, sună un mahăr de la Bucureşti. Evident, ca să dea indicaţii. “Vreau un post de director pentru cutare”- zice el. Se primesc dedicaţii de la diverşi miniştri. “Ăla e omul meu. Cum de a rămas pe afară? Ce dracului, nu ai şi pentru el un post de director?” Vai de viaţa şefului de partid! E cîte un neica nimeni care, pentru simplul fapt că a lipit cîteva afişe în campania electorală, se visează mare mahăr pe întreg judeţul! În realitate, individul este un zero barat, ceea ce ne aminteşte de prima linie de transport urban din Constanţa. Neica nimeni ăsta face parte din eşalonul de politicieni care plimbă tava. Ăştia, ca să intre în grupa mare a parveniţilor, sînt în stare să accepte orice. În realitate, PD-L şi PSD au cam epuizat posturile de directori, secretarele şi maşinile la scară. “Finiş“, cum ar spune bulgarul. De regulă, negocierile se blochează în jurul lui Nichiperci, care continuă să se viseze director în prima linie. Face nazuri. Generează crize artificiale. Se pretează la tot felul de măgării. Clientela politică e leşinată de foame. În astfel de momente, e posibil ca partidul să se scindeze. Fiecare grupare stă strîns unită în jurul favoritului iubit. Starea de fapt favorizează bisericuţele din interior. Sigur, nu oricine are şansa Elenei Udrea, în onoarea căreia s-a înfiinţat un ditamai ministerul, cu un buget de invidiat, angajaţi pe măsura producţiei personale de nepoţi a premierului Emil Boc şi cu dotările aferente. Pentru Elena Udrea, din cîte înţeleg, nu există criză. Practic, pentru domnia sa, nu există niciun obstacol în tentativa de a dezvolta turismul cu tichete. Fostul deputat ofticat visa şi dumnealui un mic minister de joacă. Cît să-şi revină din depresia generată de scoaterea sa din prima linie a politichiei. Sigur, poate să şopîrlească şi acolo unde se află în prezent, dar, asta-i viaţa! nu mai este atît de spectaculos precum în perioada cînd se plimba cu bărcuţa prin Parlamentul României! Una este să tragi sforile în văzul lumii şi alta în beciul casei, unde nu te bagă nimeni în seamă, indiferent cît de gălăgios eşti…