Clienţii băncilor vor putea plăti taxe şi impozite fără a achita comisioane bancare, după ce Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va deschide conturi de plată ale Trezoreriei în cadrul instituţiilor de credit. Potrivit MFP, conturile vor fi deschise în baza unor convenţii încheiate cu băncile, iar sumele colectate vor fi transferate de bănci în contul tranzitoriu al MFP, cel târziu în următoarea zi lucrătoare. Pentru operaţiunile de transfer, MFP va plăti băncilor comisioane din bugetul trezoreriei statului. În plus, Ministerul Finanţelor poate să deschidă şi conturi colectoare la băncile comerciale, pentru a încasa sumele achitate online de către contribuabili. În prezent, persoanele fizice care au conturi bancare pot achita obligaţiile fiscale prin ordin de plată către Trezorerie, însă operaţiunea presupune costuri suplimentare.