Două baze de date pentru rău-platnici funcţionează în paralel: Centrala Riscurilor Bancare (CRB) şi Biroul de Credit. Totuşi, bancherii se plîng că oglinda debitorilor din sistemul bancar este departe de a fi perfectă. “Am întîrziat o lună cu plata ratei la credit, dar după aceea am achitat integral tot creditul”, este scuza de rigoare a oricărui client bancar găsit înregistrat cu restanţe între una din cele două baze de date. Partea proastă este că nu totdeauna răspunsurile clienţilor sînt de bună credinţă. De multe ori, restanţele găsite de bănci la una din cele două instituţii ascund o datorie neplătită. Cum este posibil ca această datorie să apară, totuşi, ca achitată? Simplu. Datorită faptului că ea chiar a fost achitată, dar nu de debitor, ci de societatea de asigurări cu care banca are încheiat contractul de risc financiar de neplată. Din acest moment, clientul apare ca debitor la societatea de asigurări şi nu în sistemul bancar. În prezent, un singur asigurător raportează aceste date la Biroul de Credit. În momentul în care toate societăţile de asigurări vor raporta sumele plătite către bănci în contul debitorilor, instituţiile de credit vor avea într-adevăr o oglindă completă a potenţialilor clienţi. Faptul că acum nu se ştie exact cum a fost lichidată restanţa înregistrată fie la CRB, fie la Biroul de Credit, îi determină pe bancheri să se gîndească la un număr mult mai mare de clienţi cu probleme decît apar în statistici. Ar fi suficient ca BCR Asigurări, Asiban, Omniasig, Allianz Ţiriac şi Unita să transmită aceste date către Biroul de Credit pentru ca băncile să aibă o imagine de ansamblu asupra debitorilor cu probleme.

Faptul că cele două sisteme care lucrează în paralel pe piaţa românească au anumite probleme privind acurateţea raportărilor o dovedeşte numărul foarte mic de clienţi declaraţi fraudulenţi, în timp ce numărul cetăţenilor înregistraţi cu declaraţii cu inadvertenţe este mult mai mare (1.974 de persoane). Directorul general al Biroului de Credit, Şerban Epure, motivează acest fapt prin necesitatea existenţei unei sentinţe definitive pentru declararea unui client drept fraudulent. Iar în România procesele sînt destul de lungi. Alte inadvertenţe generate de cele două instituţii, Biroul de Credit şi CRB, sînt date de momentul raportării restanţierilor înregistraţi. Dacă la Biroul de Credit raportările sînt zilnice, deci în timp real, la CRB ele se realizează la fiecare 30 ale lunii, provocînd astfel o necorelare între cele două informaţii. O altă problemă cu care se confruntă băncile este legată de inexistenţa unei baze de date generale a tuturor debitorilor din sistem, cu gradul de îndatorare al fiecăruia. Doar şase bănci şi o societate de leasing raportează, deocamdată, şi informaţiile pozitive despre clienţii lor. Acest lucru înseamnă doar 12,5% din piaţă, după cum estimează Epure. Pentru că nu există o oglindă completă a debitorilor, normele BNR sînt ineficiente: creditele adunate luate de fiecare membru al unei familii depăşesc cu mult procentajul de îndatorare pe familie stabilit de banca centrală. Numărul restanţierilor la Biroul de Credit a crescut de la an la an, ajungînd la finele lunii iunie la peste 300.000 de persoane. În plus, la CRB sînt raportate, la aceiaşi dată, credite în valoare de 250 de milioane de lei noi. Dacă luăm în calcul şi faptul că pentru unii restanţieri datoriile au fost plătite de societăţile de asigurări, s-ar putea să constatăm că tabloul rău-platnicilor este mult mai cuprinzător.