Clinica de Boli Dermato-Venerice, renovată cu ajutorul soldaţilor americani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Clinica de Boli Dermato-Venerice, renovată cu ajutorul soldaţilor americani

Justiție 31 Octombrie 2007 / 00:00 1368 accesări

În urmă cu o lună, un grup de soldaţi americani din cadrul Batalionului 40 de Construcţii, supranumit şi Seabees, a început reconstrucţia Clinicii de Endocrinologie. La nicio săptămînă, însă, lucrările au fost sistate, pentru că podeaua secţiei s-a surpat, iar pacienţii au fost mutaţi în alte două secţii exterioare ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, cea de Medicală III şi cea de Oftalmologie. Conducerea spitalului a decis ca secţia de Endocrinologie să aibă un nou sediu. “Lîngă clădirea în care se afla Clinica de Endocrinologie există o altă clădire unde funcţionează, momentan, catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină. Cum în scurt timp se va inaugura sediul nou al acestei facultăţi şi catedra de anatomie se va muta, clădirea va rămîne liberă şi acolo îşi vor desfăşura actrivitatea medicii endocrinologi. La parterul clădirii va fi Centrul de Sănătate Mintală pentru adulţi”, a declarat managerul Spitalului Clinic de Urgenţă, dr. Tiberiu Ioan Tofolean. În ambulatoriul de specialitate al Spitalului există un Centru de Sănătate Mintală care va rămîne doar pentru copii. Pentru că fostul sediu al Clinicii de Endocrinologie este foarte vechi, conducerea spitalului se gîndeşte să îl demoleze, deoarece nu s-ar justifica nişte investiţii într-o clădire a cărei infrastructură este proastă. Cum militarii din cadrul Seabees au primit cîteva zeci de mii de dolari pentru a renova o clinică a Spitalului Judeţean, Autoritatea de Sănătate Publică a stabilit că pentru aceste lucrări cea mai indicată ar fi Clinica de Boli Dermato-Venerice. Conducerea ASP susţine că militarii americani nu pot construi clinici, ci doar să ajute la renovarea unora dintre secţiile spitalului. În Clinica de Boli Dermato-Venerice vor schimba uşile şi ferestrele, vor renova şi dota grupurile sanitare şi bucătăria secţiei.



12