În acest weekend, medici din Republica Moldova vor veni la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, fiind interesaţi de Clinica de Chirurgie Cardiovasculară. „Vrem să încheiem un parteneriat pe zonele în care ambele părţi au mai multă experienţă. Învăţăm din experienţa lor, iar ei din a noastră. Spre exemplu, ei deţin un serviciu de radioterapie în Clinica de Oncologie cu mult mai avansat decât al nostru”, a declarat managerul SCJU Constanţa, dr. Dan Căpăţână, după vizita în Republica Moldova, unde s-a întâlnit cu ministrul Sănătăţii şi managerul Spitalului Regional de acolo. În schimb, basarabenii sunt interesaţi de organizarea Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Constanţa, de cum funcţionează, care sunt structura şi dotarea, la rândul lor dorind că înfiinţeze o asemenea clinică, la standarde europene, proiect realizat cu fonduri de la Consiliul Judeţean Constanţa (CJC). Totodată, colegii din Republica Moldova vor să „copieze” şi alte proiecte, cum ar fi externalizarea laboratorului de analize medicale, dar şi cel al serviciului de imagistică, obiective extrem de importante pentru spitalele de urgenţă.
COLABORĂRI. Chiar dacă la această vizită nu s-a ridicat problema unui schimb de experienţă cu specialişti din R.Moldova, managerul SCJU, dr. Căpăţână, are planuri în acest sens. „Intenţionez să aduc aici medici din Republica Moldova. Există un acord de recunoaştere a diplomelor între România şi Republica Moldova şi oricum vor da un examen, nu vor profesa altfel”, a declarat managerul. El a explicat că, în prezent, secţiile ATI şi Neonatologie se confruntă cu un mare deficit de personal calificat. Şi veştile nu sunt deloc îmbucurătoare în ceea ce priveşte alegerea medicilor de a profesa în spitalele din străinătate. Reprezentanţii Colegiului Medicilor din Constanţa au anunţat că, la nivelul judeţului, anul trecut au fost solicitate o sută de certificate profesionale curente (good standing) pentru a profesa în clinicile din străinătate. Pentru Marea Britanie au fost eliberate 36 de certificate, pentru Franţa 36 de certificate, pentru Germania opt.