Actorul şi regizorul american Clint Eastwood, în vîrstă de 78 de ani, a declarat că nu intenţioneză să mai joace în alte filme după ce va apărea în producţia ”Gran Torino”, o dramă despre un rasist, veteran al războiului din Coreea. ”Probabil este suficient pentru mine, în ceea ce priveşte actoria”, a declarat Eastwood, care a mai precizat că nu intenţionează să renunţe la cariera de regizor. Interpretarea sa din ”Gran Torino”, film pe care l-a şi regizat, programat a fi lansat pe marile ecrane la începutul lui 2009, a fost caracterizată deja ca fiind demnă de un premiu Oscar. Povestea se dezvoltă în jurul relaţiei dintre un veteran de război rasist şi vecinul său, un adolescent american de origine asiatică, care încearcă să îi fure automobilul marca Gran Torino.
Înainte de a deveni actor, Eastwood a lucrat la o benzinărie, a fost interpret la pian într-un bar şi tăietor de lemne. În 1959, el a apărut în serialul ”Rawhide”, care l-a făcut cunoscut, adevărata faimă venind odată cu rolul din western-ul clasic ”A Fistful of Dollars / Pentru un pumn de dolari”, de Sergio Leone. În prezent, Clint Eastwood este foarte apreciat în calitate de regizor. În 2009, el va regiza producţia ”The Human Factor”, o dramă despre Cupa Mondială la Rugby, din 1995, găzduită de Africa de Sud, cu Morgan Freeman în rolul lui Nelson Mandela. Potrivit unui prieten al lui Eastwood, acesta nu exclude total posibilitatea de a reveni în faţa camerelor de luat vederi, în ipostaza de actor. ”Dacă va apărea ceva care să îi atragă atenţia sau care va solicita implicarea sa şi el va putea să facă asta, atunci cine ştie? «Gran Torino» a fost un astfel de caz”, a declarat sursa citată. La începutul lunii, Clint Eastwood a anunţat că intenţionează să regizeze un film biografic inspirat din viaţa scriitorului Mark Twain. Surse apropiate celebrului cineast susţin că acest rol va fi jucat chiar de către el.
Clint Eastwood, născut în 1930, a cîştigat cinci premii Oscar ca actor, regizor şi producător. Şi-a început cariera de actor jucînd în cîteva producţii neînsemnate ale studiourilor Universal, dar primele succese le-a avut în filmele western regizate de Sergio Leone: ”Pentru un pumn de dolari” (1964), ”Pentru cîţiva dolari în plus” (1965) şi ”Cel bun, cel rău, cel urît” (1966). Filmele sale au fost apreciate de critici şi de public, cele mai mari succese înregistrîndu-le cu filmele ”Necruţătorul” (1992), ”În bătaia puştii” (1993), ”Podurile din Madison County” (1995), ”O fată de milioane” (2004), ”Scrisori din Iwo Jima” (2006), ”Steaguri pline de glorie” (2006).