O operaţiune a serviciilor de informaţii, care ar fi putut preveni atentatele de la 11 septembrie 2001, a întâmpinat obstacole din partea administraţiei Clinton şi a fost împiedicată de lipsa de cooperare între CIA, FBI şi Agenţia pentru Securitate Naţională (NSA). Aceste informaţii sunt dezvăluite într-un articol care va apărea în ediţia de marţi a revistei ”Vanity Fair”. Planul, numit Operaţiunea Foxden, prevedea ca o firmă americană de telecomunicaţii, înfiinţată de o sursă afgano-americană a FBI, să câştige un contract de la Guvernul taliban, pentru a instala cabluri de telefonie mobilă şi Internet în Afganistan. Reţeaua ar fi urmat să fie conectată la sediul NSA din Fort Meade, care ar fi avut acces la orice apel telefonic făcut de fiecare abonat, numărul apelat şi la înregistrarea convorbirii. Talibanii au încheiat un acord în iunie 1999, care acorda sursei FBI monopol pe 15 ani asupra reţelei de telefonie mobilă din Afganistan. Luna următoare, preşedintele Clinton a semnat un ordin prin care interzicea americanilor să facă afaceri cu talibanii. FBI şi NSA au încercat să obţină o scutire de la acest ordin şi să îl ocolească dar nu au reuşit. Când s-a implicat CIA, în ianuarie 2000, planul a fost blocat într-o revizuire inter-agenţii, până când Clinton şi-a încheiat mandatul. Între timp, talibanii erau nerăbdători să obţină telefoane mobile.

La un deceniu de la atentatele din 11 septembrie 2001, centrul de reflecţie International Crisis Group avertizează că eforturile din Afganistan nu au reuşit să stabilizeze această ţară, ce va ceda, dacă asistenţa internaţională nu va fi reevaluată. Într-un raport dat publicităţii joi, ICG afirmă că strategiile s-au concentrat prea mult pe obiective militare şi nu au acordat suficientă atenţie dezvoltării, de exemplu, strategia militară contrainsurgenţă adoptată în 2009, ce prevedea o suplimentare a trupelor pentru a contracara extinderea influenţei talibanilor, nu a dus la un Afganistan stabil din punct de vedere politic sau viabil din punct de vedere economic. În condiţiile în care comunitatea internaţională intenţionează să predea sarcina asigurării securităţii afganilor şi să retragă toate forţele străine până la sfârşitul lui 2014, raportul avertizează că nu există posibilitatea ca asistenţa internaţională pentru forţele de securitate afgane să stabilizeze ţara în următorii trei ani, în cazul în care nu vor exista schimbări semnificative în strategiile, priorităţile şi programele internaţionale. În pofida asistenţei umanitare şi pentru dezvoltare în valoare de miliarde de dolari şi a suplimentării personalului civil, pe lângă cea a trupelor, eforturile s-au concentrat prea mult de obţinerea de rezultate rapide.

Raportul ”Asistenţă şi conflict în Afganistan” detaliază programe de asistenţă prost planificate, care au vizat progrese privind obiectivele militare pe termen scurt împotriva talibanilor, în loc să construiască o guvernare bună şi instituţii puternice, care să garanteze securitatea şi să ofere serviciile de bază populaţiei. O mare parte din ajutor nu ajunge de la Guvern la nivelul provinciilor sau districtelor. Programele nu includ nici asistenţa, nici monitorizarea oficialilor locali afgani, pentru a asigura că acoperă nevoile populaţiei şi sunt subminate de corupţia de la Kabul. Ceea ce înseamnă că autorităţile locale nu obţin capacitatea sau mijloacele de a menţine proiectele în derulare pe termen lung. Centrul de reflecţie avertizează şi că insurgenţa se extinde în zone care erau considerate sigure, ceea ce poate afecta livrarea de ajutor umanitar şi submina reconstrucţia şi dezvoltarea. În plus, o retragere precipitată şi planuri prost concepute de SUA şi aliaţii lor de reconciliere cu insurgenţa ar putea ameninţa câştiguri ca acele care au fost obţinute în educaţie, sănătate şi drepturile femeilor, după îndepărtarea de la putere a talibanilor.