Actorul Clive Owen, în vârstă de 44 de ani, care a jucat mult timp în piese de teatru, înainte de a fi distribuit în filme cu succes de casă realizate la Hollywood, a declarat că intenţionează să renunţe la cariera cinematografică, pentru a se concentra asupra teatrului.
Clive Owen, care a avut un mare succes atât la New York, pe Broadway, cât şi în West End-ul londonez, a declarat că oamenii trebuie să facă, uneori, acele lucruri care îi fac fericiţi. Într-un interviu acordat postului de televiziune german Tele5, actorul britanic a declarat: ”De multe ori trebuie să mă ciupesc ca să conştientizez cât de multe lucruri am realizat. Am lucrat cu cei mai buni din branşă. Apreciez foarte mult acest lucru şi sunt foarte fericit din acest motiv. Uneori, însă, când eşti în vârful carierei, ar trebui să te gândeşti că lucrurile nu vor merge, probabil, întotdeauna la fel de bine şi că există şi alte lucruri care pot să te facă şi ele foarte fericit”. Anterior, Clive Owen a mărturisit că îşi dă seama instinctiv dacă vrea să joace sau să nu joace într-un anumit film.
De la debutul său în filmul ”Crupierul”, Clive Owen a devenit un actor foarte solicitat şi a colaborat cu regizori mari, precum Alfonso Cuaron (”Copiii tatălui” şi ”Fără control”), Spike Lee (”Omul din Interior”), Robert Rodriguez şi Quentin Tarantino (”Sin City”). A câştigat un Glob de Aur şi a obţinut o nominalizare la premiile Oscar pentru rolul din filmul ”Closer / Ispita”.