După tunsul oilor, preşedintele a dat în patima clopotului. La început, a pus ochii pe talanga unui oier din organizaţia de bază condusă de domnul Flutur, care are meritul de a fi contribuit decisiv la alfabetizarea oilor din Bucovina. Acum, din cîte înţeleg, numele preşedintelui a fost trecut pe clopotul bisericii de la Cotroceni! Fie pomenit! Încrustat unde trebuie, numele preşedintelui transmite clopotului în cauză ecoul metalic de care are atîta nevoie. Îi dă o anumită greutate. Asigură stocul necesar de reverberaţii patriotice. Pe calea clopotului, semnatarul de cupru de cea mai bună calitate intră mai uşor în istorie. Dacă e nevoie, pentru completarea imaginii personale, ca voievod sau ca nemuritor. Bătaie mare pe clopotul de la Cotroceni! Au scos numele lui Iliescu şi l-au trecut pe Băsescu ca mare ctitor de biserici. În fapt, am asistat la o recunoaştere meritată. La nevoie, prezidentul ştie să tragă clopotele… Le-a tras clopotele celor din PNŢ, lui Ciorbea şi, cu vîrf şi îndesat, lui Tăriceanu. De la clopotele lui Băsescu, pe fostul premier îl doare şi acum capul! Ori de cîte ori iese în faţă, e drept, din ce în ce mai rar, se ţine cu mîinile de freză. Spun cei din partidul său că suferă de... clopotită. Băsescu este campion la trasul clopotelor. A vrut să le tragă clopotele şi celor din PNL, dar manevra i-a ieşit numai pe jumătate. Fire mai puţin bisericoasă, prezidentul i-a tras clopotele lui Stolojan, căruia i-a adormit vigilenţa atunci cînd l-a determinat să fugă cu jumătate din PNL în PD. Acum, bolnăviciosul domn Theodor Stolojan a fost garat pe “linia moartă” de sub clopotniţa partidului. Din cînd în cînd, ca să nu se plictisească, mai trage şi dumnealui clopotele Elenei Udrea, dar, cum observaţiile sale critice nu sînt pe placul lui “tata mare” de la Cotroceni, este redus imediat la tăcere… Practic, ca să-şi ţină gura, i s-a repartizat un clopot de turmă, chiar dacă domnia sa nu se mai află în fruntea ei de foarte multă vreme. În pragul alegerilor prezidenţiale, clopotul lui Băsescu bate într-o dungă. Ca să rupă inima electoratului, s-a făcut direct poet. Opera lirică a preşedintelui este de-a dreptul cutremurătoare. Cu greu ne-am fi imaginat, ţinînd cont de reacţiile sale publice, că dumnealui are un suflet de poet. Versurile sale, pătrunse de un anumit patos prezidenţial, greu de desluşit în cei cinci ani de existenţă la Cotroceni, l-au determinat să izbucnească în plîns. Ca poet cochet, domnul Băsescu pare a fi rupt dintr-o altă lume. Nu mesajul poetic reprezintă punctul său forte, cum se întîmplă cu diverşi clasici în viaţă, ci intonaţia, tonul grav ca de clopot. Chiar dacă a scris o singură poezie, după ce a luat creionul şi a tras o linie pe hîrtie, valoarea creaţiei sale este inestimabilă. Intrînd în profunzime, înţelegem că muza preşedintelui rămîne în continuare clopotul. Acum, în miez de toamnă, clopotul său sună ghiurghiuliu. Ca să-l parafrazez pe Mitică Popescu, danga, danga, danga, duios trecea vaca… Multe şi năstruşnice sînt găselniţele electorale cu care vrea să ne ia ochii domnul preşedinte! Am crezut, iniţial, că tunsul oilor a fost un accident stilistic de exprimare cu care echipa sa de campanie a căzut în grotesc. Constat însă, nu fără o oarecare surprindere, că dorinţa de a rămîne la Cotroceni întrece orice limite electorale şi de bun simţ! Fără îndoială, ne aflăm abia la începutul găselniţelor de acest gen! Ce ar putea urma după tunsul oilor, trasul clopotelor şi şezătorile literare prezidenţiale? Aveţi puţintică răbdare! Sîntem în plin festival al cocoşeilor. De la Mondialul, cel cu salba de cocoşei dată în dar soţiei preşedintelui, am ajuns la cocoşelul lui Sorin Oprescu!