După tragedia de la clubul „Colectiv“, autoritățile au declanșat o amplă campanie de control al localurilor și clădirilor publice, pentru a vedea dacă au avizul de securitate la incendiu. Nu mică le-a fost mirarea celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) când au ...
Incendiul devastator de la clubul „Colectiv” din Capitală, în urma căruia 56 de persoane și-au pierdut viața, a fost o lecție dură pentru mulți administratori de localuri care, până nu demult, minimizau importanța obținerii avizelor și autorizațiilor de securitate împotriva ...
După succesul de care s-a bucurat în vară, când a fost umărit de mii de constănțeni și turiști, în cadrul Festivalului Antic Tomis, ediția a IV-a, spectacolul „Antigona”, realizat de Facultatea de Arte a Universității „Ovidius”, va fi reluat. Va fi prezentat pentru ...
Arsura, o traumă imensă pentru orice pacient grav afectat de ea, reprezintă unul dintre cele mai teribile accidente prin care poate trece un om. Dovadă stă numărul mare de decese care au urmat incendiului din clubul „Colectiv“, dar și de persoane care sunt încă spitalizate în stare ...
Cluburile, barurile, restaurantele și pub-urile constănțene au fost verificate la sânge în ultima săptămână. A fost urmărită, în special, respectarea măsurilor de siguranță împotriva incendiilor. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” a ...
Ioana Victoria Geambașu, tânăra de 18 ani rănită grav în incendiul din clubul „Colectiv“, s-a stins din viață luni dimineață, la Spitalul ”Sf. Ioan” din Capitală. Tânăra din Mizil, județul Prahova, a fost olimpică la matematică și promovase Bacalaureatul cu media ...
Un concert în memoria victimelor incendiului din clubul „Colectiv“ va avea loc vineri, 20 noiembrie, de la ora 19.30, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, sub titlul „Colectiv Unplugged”, iar peste 1.500 de persoane şi-au anunţat online prezenţa la eveniment. „Muzica ...
Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat că încă există riscul de a se mai înregistra decese în rândul răniților din „Colectiv“. „Noi încă avem pacienți netransferabili, netransportabili, sunt pacienți critici care, chiar dacă am fi dorit și ...
"O aeronavă tip Cessna Citation a Inspectoratului General de Aviație al MAI, special dotată medical pentru transportul aerian al victimelor, a efectuat vineri, 13 noiembrie, o misiune umanitară, pentru transferul în Austria a unui bărbat rănit în incendiul de la clubul Colectiv", se ...
La două săptămâni de la declanșarea revoltelor care au dus la căderea Guvernului, pe fondul tragediei din "Colectiv", fostul europarlamentar Adrian Severin îl atacă dur, pe blog, pe șeful statului și face afirmații fără precedent legate de mișcările din stradă. "Într-o ...
Încă o victimă a pierdut lupta pentru viață în urma incendiului din clubul „Colectiv“, numărul decedaților ajungând vineri la 55. Loredana Dărescu a murit, vineri, în spitalul din Germania unde fusese transferată de la Spitalul „Sfântul Pantelimon“. La ...
Faptele de care sunt acuzați cei doi angajați ai ISU București, George Matei și Antonina Radu, acuzați că au controlat clubul "Colectiv", dar nu au luat nicio măsură după ce au descoperit neregulile de acolo, sunt de o gravitate excepțională, se arată în motivarea judecătorilor ...
Trupa braziliană Sepultura va concerta la Arenele Romane din București pe 24 noiembrie, sărbătorind astfel 30 de ani de carieră. Organizatorii s-au mobilizat pentru a lua cele mai stricte măsuri după ceea ce s-a întâmplat la clubul „Colectiv“ din Capitală. Pentru a nu exista absolut ...
Concertele caritabile pentru ajutorarea răniților din clubul „Colectiv“ și a familiilor acestora se țin lanț la Constanța. „Împreună rezistăm” reprezintă un nou proiect caritabil desfășurat la nivel național, pentru susținerea victimelor din spitale și a familiilor afectate ...
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” s-au întâlnit, joi, cu administratorii cluburilor și restaurantelor din Constanța, pentru a discuta despre autorizațiile de funcționare emise de pompieri. Întâlnirea a avut loc la Prefectura ...
De când Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale, liberalii, atât cei de modă veche ai Alinei Gorghiu, cât și cei rebrănduiți ai lui Vasile Blaga, au țipat întruna, cât i-au ținut plămânii, că vor să-și ia țara înapoi. În zadar au ...