Clubul Bamboo, demolat la fel ca turismul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Alungat din Mamaia. Binevenit la Miami

Clubul Bamboo, demolat la fel ca turismul

Eveniment 18 Mai 2011 / 00:00 5019 accesări

DEMOLAT. Cortul în care funcţiona clubul Bamboo amenajat la malul mării a fost demolat, cu “ajutorul” a trei wole, ieri dimineaţă, de reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) şi cei ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), sub supravegherea jandarmilor din cadrul Grupării Mobile „Tomis“. Potrivit reprezentanţilor ISC, clubul Bamboo nu avea autorizaţie de construcţie. Şi nici nu ar avea cum să deţină autorizaţie de construcţie atât timp cât aceasta se dă în baza unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ). Or, Mamaia nu mai are un astfel de PUZ având în vedere că ministrul Elena Udrea a obţinut în instanţă anularea documentului, care nu-i era pe plac întrucât concepţia documentului aparţinea autorităţilor locale constănţene şi nu domniei sale. Drept urmare, în prezent, nimeni nu poate construi nimic în Mamaia decât dacă are un fir roşu cu respectiva ministresă, implicit cu instituţia pe care o conduce, Ministerul Turismului. Pe cât de nefolositoare pentru turism sunt în ochii ministresei cluburile de renume, care atrag sute de mii de turişti, în special în weekenduri, pe atât de utile îi par “tiribombele” de bâlci folosite din când în când (în cele două luni de sezon sau când nu plouă) de copiii turiştilor. “Strategia” şi-a arătat roadele încă de anul trecut, când mai multe cluburi renumite au fost dărâmate şi au început să răsară dovedit neprofitabilele “utilaje de agrement”. În acest context, în mai multe rânduri, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a reclamat faptul că multe porţiuni de plajă sunt ocupate de „tiribombe”, pe care Ministerul condus de Udrea le tolerează, în contrast cu heirupismul afişat când a fost vorba de debarasarea plajei de un club ca Bamboo.

După cum se observă, MDRT doreşte cu orice preţ să pună la pământ litoralul românesc, pentru ca apoi, eventual, să poată reproşa primarilor că nu au fost în stare să facă nimic pentru turism. Clubul Bamboo, ca şi altele vizate de reprezentanţii ISC şi MDRT, era poate ultima atracţie oferită de Mamaia pentru turişti, mai ales în weekenduri, atracţie care a menţinut pe linia de plutire staţiunea, aici venind, numai anul trecut, sute de mii de turişti în căutare de distracţie. Şi asta în condiţiile în care orice a însemnat strategie de dezvoltare a turismului a fost zădărnicit sistematic, cu hărnicie, de portocalii.

SE MUTĂ LA MIAMI. Aşadar, motivul pentru care clubul a fost demolat are o strânsă legătură cu Elena Udrea, aceasta demolând, prin acţiuni susţinute, revigorarea turismului litoral. Şi anul trecut, cluburile de renume de pe litoral au fost dărâmate, lucru care s-a resimţit la finalul sezonului, când mai toţi agenţii economici din turism au tras linie şi au constatat că sunt în pierdere. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, ieri, că staţiunile de pe litoral nu trebuie să fie identice, aşa cum îşi doreşte Elena Udrea. “De 10 ani mă chinui să fac din staţiunea Mamaia o staţiune atractivă. Am demonstrat cum se face turism. Am încercat să aduc la Mamaia cele mai tari cluburi din România, pentru că ele aduc bani. Am avut o viziune, pe care Elena Udrea nu o acceptă. Udrea a spus că nu trebuie să mai construim, însă eu cred că Mamaia este o staţiune de lux care trebuie să abunde de cluburi, apartamente de vacanţă. Aici nu putem face turism ieftin. Staţiunile din sudul litoralului pot fi concepute pentru alte categorii de turişti. Unul din patronii de la Bamboo mi-a spus că va muta clubul la Miami. Asta este! Noi vrem să atragem bani şi să facem turism, Udrea vrea să-l distrugă. Eu am văzut Mamaia ca pe o staţiune ce merge spre Ibiza, Monte Carlo. Udrea ne impune altă viziune”, a declarat Mazăre.

Portocaliii ne-au obişnuit deja cu maniera în care produc legi pe bandă rulantă, le modifică peste noapte prin OUG-fulger şi le pun în practică potrivit intereselor proprii şi personale. Un exemplu concret în acest sens, de aplicare discreţionară a legii, este şi longevitatea de anul trecut a Biavati Beach Club, pe când Clubul Bamboo (aflat într-o altă locaţie) era pus la pământ de wolele unui Inspectorat de Stat în Construcţii care răcnea sus şi tare cum respectă el legea. Fostul Biavati se afla chiar pe actualele ruine ale Clubului Bamboo, în spatele Hotelului Rex, pe plajă.



12