Clubul de fotbal Internazionale Milano şi Suning Holdings Group au anunţat luni, prin intermediul unui comunicat oficial, semnarea unui parteneriat prin care compania de retail din China a devenit noul acţionar majoritar al formaţiei italiene. Chinezii vor deţine aproape 69% din acţiuni şi vor plăti circa 270 de milioane de euro, în timp ce Erick Thohir îşi va reduce participaţia la club până la 31%. International Sports Capital va rămâne singurul acţionar minoritar al clubului, iar Thohir va rămâne preşedintele lui Inter. Internazionale Holding va înceta să mai facă parte din acţionariat, iar fostul preşedinte Massimo Moratti va părăsi oficial clubul după foarte mulţi ani. Cu Moratti preşedinte, Inter a reuşit tripla campionat-cupă-Liga Campionilor în 2010.
„Acest nou parteneriat cu Suning Holdings Group va schimba situaţia pentru Internazionale Milano. În ultimii doi ani şi jumătate, am construit pe baza solidă existentă, iar noul acord ne va permite să trecem la nivelul următor al proiectului şi să readucem pe Inter în elita fotbalului mondial, acolo unde merită. Popularitatea fotbalului în Asia şi în China în particular este în continuă creştere. Înţelegerea cu Suning Holdings Group ne va permite să ne apropiem de baza uriaşă de fani din regiunea Asia-Pacific”, a afirmat Erick Thohir.
„Achiziţia acţiunilor la Internazionale Milano este parte a strategiei Suning privind dezvoltarea industriei de sport. Mutarea va permite echipei Jiangsu Suning FC să-şi dezvolte latura tehnico-tactică şi competenţele operaţionale”, a declarat Zhang Jindong, preşedintele Suning Holdings Group.
Inter deţine unul dintre cele mai bune palmaresuri din Europa şi este considerat ca unul dintre primele zece branduri fotbalistice din lume. Suning Holdings Group, cu ajutorul grupului pentru comerţ electronic Suning.com, va facilita accesul pentru 130 de milioane de fani ai lui Inter din China. Suning se află printre primele trei companii private din China, cu vânzări anuale de aproximativ 50 de miliarde de dolari. Suning Holdings Group deţine peste 1.600 de lanţuri de magazine în China, Hong Kong şi Japonia.
„Cel mai important lucru este că istoria echipei noastre este respectată. Sperăm că este doar începutul unui viitor extraordinar, pentru că noi toţi ne dorim ca Inter să fie din nou în frunte. Pentru fanii lui Inter, Moratti reprezintă emoţia, inima acestui club, în timp ce Thohir a înţeles perfect faptul că este o mare oportunitate pentru noi. Suning este o organizaţie profesionistă, iar oamenii de acolo sunt entuziasmaţi de această tranzacţie. Nu va fi uşor, însă noi toţi ne dorim acelaşi lucru: să facem lucruri extraordinare pentru Inter”, a precizat Javier Zanetti, fostul fotbalist legendar al Interului, actualmente vicepreşedinte al clubului din Milano. Suning Holdings Group este și proprietarul fostei echipe a lui Dan Petrescu, Jiangsu Suning.