Clubul Sportiv Rapid Bucureşti rămâne fără legitimaţii de călătorie de la CFR

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect MTI vrea să reducă cheltuielile bugetare

Clubul Sportiv Rapid Bucureşti rămâne fără legitimaţii de călătorie de la CFR

Justiție 06 Iulie 2012 / 00:00 453 accesări

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) intenţionează să reducă cheltuielile bugetare cu circa 2,7 milioane lei anual prin aplicarea unor măsuri care privesc decontarea călătoriilor cu trenul pentru salariaţii Autorităţii Feroviare Române (AFER) şi Clubului Sportiv Rapid, potrivit unui proiect de ordonanţă. ”AFER, autoritate cu profil feroviar aflată în subordinea MTI, se finanţează din venituri proprii. Prin urmare, contravaloarea legitimaţiilor de călătorie pentru salariaţi şi membrii acestora de familie, în cuantum de peste 1.500.000 lei (fără TVA) anual, poate fi decontată din veniturile proprii ale acesteia, degrevând bugetul ministerului de această cheltuială. În aceeaşi situaţie se află şi Clubul Sportiv Rapid Bucureşti, inclusiv pentru sportivii şi antrenorii legitimaţi la acest club, valoarea legitimaţiilor fiind de circa 750.000 lei (fără TVA). Având în vedere că emiterea legitimaţiilor de călătorie şi a permiselor de călătorie cu an de valabilitate 2012 se efectuează începând cu luna ianuarie a anului în curs, aplicarea măsurilor propuse trebuie demarată cât mai urgent pentru ca o parte a reducerii cheltuielilor din bugetul MTI să fie posibilă în acest an”, se arată în nota de fundamentare a proiectului. Cumulat, reducerea cheltuielilor din bugetul MTI va fi de circa 2,70 milioane lei, anual. De asemenea, documentul precizează că ”nu se mai justifică susţinerea, achitarea contravalorii permiselor de călătorie pe calea ferată a salariaţilor acestor unităţi de învăţământ de la bugetul MTI”. Pe de altă parte, salariaţii din centralul MTI, ai Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR şi cei ai Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători utilizează autorizaţiile de călătorie pentru deplasarea în interes de serviciu şi interes personal, legitimaţii limitate în 2011 la şase călătorii simple sau trei dus-întors. ”Transportul specialiştilor feroviari în interesul serviciului în situaţii de urgenţă, generate de remedierea deranjamentelor, evenimente, calamităţi naturale, preluarea trenurilor sau locomotivelor din anumite staţii sau alte activităţi ce nu pot fi programate sau anticipate, este foarte mult îngreunată de întârzierile datorate timpului necesar pentru elaborarea şi aprobarea documentelor necesare pentru fiecare deplasare în parte. (...) Propunem revenirea la vechiul sistem certificat ca viabil prin experienţa acumulată de-a lungul mai multor decenii şi practicată de altfel şi în celelalte administraţii feroviare europene”, se arată în nota de fundamentare.



12