Pentru milioanele de copii din întreaga lume, iarna înseamnă zăpadă (în zonele unde ninsoarea reprezintă un fenomen des întâlnit în sezonul rece), Moş Crăciun şi, evident, cadouri. În unele ţări, printre care şi România, copiii mai au un motiv pentru a aştepta cu nerăbdare venirea iernii: Moş Nicolae. Mai modest decât „fratele” Crăciun, Moş Niculae nu lasă darurile sub bradul împodobit, ci în ghetuţele copiilor cuminţi, dar numai dacă sunt curate. Copiii care nu şi-au ascultat părinţii, care nu au învăţat sau care au fost obraznici primesc o nuieluşă. La fel ca în fiecare an, şi în această iarnă, la Constanţa, Moş Niculae a avut ajutoare care s-au asigurat că darurile lui ajung chiar şi în colţurile mai îndepărtate ale judeţului, la copiii din familii cu venituri modeste. Reprezentanţii Cluburilor Rotary International Reunite - Constanţa şi Pontus Euxinus, alături de partenerii lor, „Maritimo Center” şi United Hands România - Constanţa”, dar şi de mass-media - „Telegraf”, „Neptun TV” şi Radio Constanţa - au organizat, ieri, în incinta centrului comercial Maritimo, o acţiune dedicată copiilor din familii defavorizate din localităţile constănţene Amzacea, Măgura - Cerchezu, Cumpăna şi Ostrov. „Scopul cluburilor Rotary este de a face voluntariat, de a ajuta comunitatea din care fac parte şi de a veni, pe cât posibil, în sprijinul membrilor acesteia. Sunt acţiuni pe care le desfăşurăm în fiecare an. În cadrul acestei campanii ne-am adresat copiilor din mediul rural... unii dintre ei au ieşit doar de câteva ori din localităţile de domiciliu, alţii deloc”, a declarat preşedintele Rotary Club Constanţa, Florentina Buhuşi.
DE LA COPII, PENTRU COPII În cadrul acţiunii de ieri, copiii au asistat la un moment artistic oferit de Ansamblul „Prietenia” din localitatea Mihail Kogălniceanu, condus de maestrul coregraf Nelu Niţă. Ei i-au acompaniat pe soliştii de muzică populară Ion Botnăraş şi Sorina Preda de la Cercul Militar Constanţa. De asemenea, corpul de balet condus de Simona Vale a oferit celor prezenţi un program de dansuri moderne. „Deosebit este faptul că cei care au interpretat dansurile, atât cele populare, cât şi cele moderne, sunt tot copii. Gestul lor este cu atât mai semnificativ cu cât are ecou în sufletele şi inimile unor copii mai puţin norocoşi. Un sprijin deosebit am avut de la divizia mică a Rotary, mai exact Interact, formată din tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani. S-au implicat foarte mult în organizarea evenimentului”, a mai spus preşedintele Buhuşi. De cadourile oferite de cele două cluburi Rotary şi de parteneri au beneficiat 90 de copii.
SINCERITATE DEPLINĂ, DE... COPIL „Am mai fost la Constanţa, cu părinţii, dar eram mic şi nu mai ţin minte nimic. Este foarte mare oraşul, la fel ca şi locul în care suntem aici. Sunt foarte multe decoraţiuni de iarnă şi foarte multe lumini. Dar nu mi-ar plăcea să vin să locuiesc aici când cresc. Este mult prea multă lume şi este şi foarte multă gălăgie”, a spus, sincer, unul dintre copiii din Ostrov, Mihăiţă Tudor, de 8 ani.