Pe rolul Curţii de Apel Constanţa, Secţia Contecios Administrativ şi Fiscal, a fost, ieri, dosarul în care cms. şef Dorin Colidiuc, fost adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, a contestat decizia Consiliului de Disciplină al Poliţiei Române de a-l demite din funcţie în luna iunie a.c. El a dat în judecată Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) întrucât a considerat că decizia de a-l destitui nu a fost corectă, solicitând instanţei suspendarea actului administrativ prin care a fost demis din postul deţinut şi apoi, anularea acestuia. Avocatul lui Colidiuc a depus la dosar mai multe înscrisuri din care reiese că, odată cu transferarea sa la Serviciul de Resurse Umane al Poliţiei constănţene, venitul lunar i-a fost diminuat substanţial. Întrucât IGPR nu a fost citat potrivit legii, magistraţii au amânat judecarea cererii de suspendare pentru data de 29 iulie, când IGPR va fi citat prin fax şi prin poştă, cu menţiunea de a depune la dosar dispoziţia contestată de Colidiuc şi dosarul de cercetare disciplinară a fostului adjunct al IPJ Constanţa. Dorin Colidiuc a solicitat suspendarea actului administrativ şi revenirea temporară la funcţia deţinută până pe 24 iunie a.c., şi apoi anularea documentului emis de IGPR şi repunerea lui definitivă în acest post. Problemele cms. şef Colidiuc au ca sursă un raport de evaluare întocmit în toamna anului trecut de o comisie a IGPR. De asemenea, se pare că şi cms. şef Aurelian Zaheu, fostul şef al IPJ Constanţa, ar fi fost nemulţumit de comportamentul lui Colidiuc, pe numele căruia a întocmit, în luna februarie a acestui an, un referat. Motivul supărării lui Zaheu ar fi fost refuzul subordonatului său de a pleca la Mangalia pentru a coordona din teren echipa IPJ Constanţa care efectua cercetări în cazul unui jaf armat petrecut la o casă de pariuri. Iniţial, Dorin Colidiuc a depus contestaţie împotriva demiterii sale la Ministerul Administraţiei şi Internelor, care, însă, a respins-o.