Cms.şef Adrian Rapotan, inspectorul şef al IPJ Constanţa, se pensionează

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
După o carieră de 33 de ani și trei luni

Cms.şef Adrian Rapotan, inspectorul şef al IPJ Constanţa, se pensionează

Eveniment 10 Noiembrie 2016 / 11:20 3792 accesări

După o carieră impresionantă de 33 de ani și trei luni, pe care el însuși a numit-o un veritabil "maraton", cms. șef Adrian Rapotan, șeful Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța, a ieșit la pensie. În cadrul unei întâlniri găzduite de sala de conferințe a IPJ Constanța, acesta și-a amintit cu emoție de momentele cele mai frumoase pe care le-a trăit în perioada în care a îmbrăcat uniforma de polițist. "Mâine este ziua mea de naștere și prima zi de pensie. A fost o cursă-maraton de 33 de ani și trei luni de când am terminat Academia de Poliție. În tot acest timpam lucrat doar în Poliția constănțeană, am pornit foarte de jos. Prima funcție a fost de ofițer operativ doi. (...) Aș împărți activitatea mea în trei etape. Îmi aduc aminte cu multă recunoștință de cei care m-au învățat meserie în prima etapă, apoi de colegii cu care am lucrat cot la cot și, în ultima perioadă, de cei pe care i-am învățat meserie și care au trecut la Ordine Publică. Aproape toți ofițerii de poliție au trecut, într-un fel de stagiu, prin mâna mea", a spus cms. șef Adrian Rapotan, vizibil emoționat în acest moment extrem de important al vieții sale.

Acesta și-a amintit de unul dintre cele mai frumoase momente ale carierei lui. "Cel mai frumos moment de care îmi aduc aminte a fost când am reținut un cunoscut criminal, nu îi voi da numele. Fusese condamnat înainte de '89 pentru două omoruri în scop de jaf, comise în București. A reușit să plece în Elveția. Acolo a atacat mai multe sedii bancare și a fost condamnat de justiția elvețiană. A evadat, însă, din penitenciarul din Zurich pentru că știa că va fi extrădat în România. A fost primul caz de extrădare de după 1990, a fost filmat cu lanțuri la picioare când l-au adus. Din niște motive pe care nu mi le explic și nu am căutat să aflu de ce, a fost pus în libertate provizoriu ca să își îngrijească starea de sănătate, pentru că a fost împușcat în picior când a evadat din penitenciarul din Zurich. A dispărut timp de trei luni, a trecut ilegal frontiera în Turcia, dar pentru că avea o problemă de rezolvat s-a întors acasă. S-a întors noaptea, urmând ca în noaptea următoare să plece. Am obținut această informație de la șeful de post din comuna respectivă. Ne-am dus, era martie, ne-am târât pe burtă printre rândurile de vie și am făcut pândă în fața casei. Era întuneric beznă. La un moment dat, fiica lui a ieșit cu un lighean, ca să îl arunce afară, și a rămas câteva secunde ușa deschisă. Am văzut atunci jarul de la țigara pe care el o fuma. Știam că are armă letală, că are armă cu glonț. Am intuit pe întuneric care ar fi topografia casei și am intrat și l-am imobilizat", a povestit cms. șef Adrian Rapotan.

Născut pe data de 11 noiembrie 1959, la Constanța, cms. șef Adrian Rapotan a intrat în Poliție în anul 1983. În 1999 acesta a devenit șef al Serviciului de Ordine Publică al IPJ Constanța, iar din 2005 a ocupat funcția de adjunct al instituției, timp de zece ani. În luna decembrie a anului trecut, cms. șef Rapotan a fost împuternicit la comanda inspectoratului.



12