CN APMC: ”Acțiunile în forță ale sindicaliștilor nu reprezintă o atitudine rezonabilă”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Sindicatul reprezentativ nu protestează!

CN APMC: ”Acțiunile în forță ale sindicaliștilor nu reprezintă o atitudine rezonabilă”

Justiție 25 Martie 2015 / 00:00 883 accesări

Organizația Patronală ”Operatorul Portuar” și Federația Națională a Sindicatelor Portuare (FNSP) au anunțat că aproape 500 de angajați vor protesta joi, de la ora 11.00, la București, în fața Ministerului Transporturilor. În replică, Compania Națională ”Administrația Porturilor Maritime” Constanța (CN APMC) a trimis un comunicat în care își exprimă punctul de vedere cu privire la protestele anunțate. ”CN APMC consideră că acţiunile în forţă ale Organizaţiei Patronale „Operatorul Portuar” împreună cu FNSP nu reprezintă o atitudine rezonabilă, în contextul în care solicitările şi obiectivele lor se referă la situaţii şi proiecte nefinalizate, aflate în diferite stadii de derulare”, susțin reprezentanții CN APMC. Aceștia au menţionat că atât Organizația Patronală „Operatorul Portuar”, cât şi FNSP au fost invitate să îşi spună punctul de vedere pe temele puse în discuţie, invitaţiile la dialog fiind refuzate de cele mai multe ori. Referitor la nemulțumirile protestatarilor cu privire la aprobarea Master Planului Portului Constanța, CN APMC a precizat că documentul este un proiect în derulare, iar, conform caietului de sarcini, nu este un document restrictiv şi obligatoriu. „Operatorul Portuar” şi FNSP au participat vineri, 20 martie, la prezentarea proiectului „Strategia de dezvoltare a Portului Constanţa”, realizat de consultantul Asocierea „Ernst & Young - Inros Lackner”, prilej cu care reprezentanţii celor două organizaţii au comunicat consultantului punctele lor de vedere”, se arată în comunicatul CN APMC. CN APMC precizează totodată că politica tarifară este transparentă, operatorii economici fiind notificaţi şi invitaţi la două runde de negocieri, în condiţiile stipulate în contracte, referitor la actualizarea tarifului de utilizare a domeniului portuar. ”Reamintim faptul că tarifele portuare practicate de CN APM SA nu au fost actualizate din 2007, iar o parte semnificativă din costurile şi cheltuielile suportate de companie în vederea menţinerii standardelor de securitate şi siguranţă necesare desfăşurării activităţilor în incinta portuară sunt recuperate din acest tarif. În plus, actualizarea tarifului de utilizare a domeniului portuar se va face treptat”, se arată în comunicat. În același document se precizează că ”Operatorul Portuar” nu reprezintă întreaga comunitate portuară, ca și în cazul FNSP, care are aproximativ 2.500 de membri, din cele 17.831 de persoane angajate în prezent pe platforma portuară. Sindicatul din CN APM, reprezentativ la nivelul companiei, nu participă la proteste şi nu face parte din Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare. ”Urmărim cu interes evoluţia protestului, consemnând de la începerea acestuia modificarea pe parcurs a revendicărilor: de la dezacordul cu modul de elaborare a Master Planului Portului Constanţa şi nemulţumirea legată de tarife la demiterea conducerii CN APM SA”, se arată în comunicatul semnat de directorul general, Valeriu Nicolae Ionescu.



12