Vineri şi sâmbătă sunt programate meciurile din cadrul celui de-al treilea turneu al fazei interjudeţene a Campionatului Naţional rezervat speranţelor (jucători născuţi în 1998 şi mai tineri), ediţia 2012-2013.
În întrecerea feminină, în Seria C, CSV 2004 Tomis Constanţa (antrenori Doina şi Constantin Ferenţi), CS SLEN ‘90 Cernavodă şi Axiopolis Cernavodă (antrenori Lenuţa şi Gheorghe Iordache) vor evolua la Tulcea, gazda turneului fiind echipa locală CSM Danubiu Tulcea. Tot la feminin, în Seria D, la Bucureşti, CSS 1 Constanţa (antrenori Viorica Lungu şi Gheorghe Brînză) va juca la Bucureşti, urmând să înfrunte formaţiile Constructorul Familia Bucureşti, Dinamo Bucureşti şi CTF Mihai I Bucureşti.
În întrecerea masculină, la Constanţa, în Sala Tomis, alături de campioana en titre, CVM Tomis Constanţa (antrenori Iulian Rădulescu şi Cezar Aciobăniţei), vor mai evolua echipele CSS 1 Constanţa (antrenor Mihaela Isac), CSS 2 Bucureşti şi CTF Mihai I Bucureşti. Programul partidelor - vineri, ora 17.00: CVM Tomis - CSS 1, ora 18.30: CSS 2 - CTF; sâmbătă, ora 9.00: CVM Tomis - CSS 2, ora 10.30: CSS 1 - CTF, ora 12.00: CVM Tomis - CTF, ora 13.30: CSS 1 - CSS 2.
Duminică, de la ora 12.00, tot în Sala Tomis, în cadrul Seriei B a Campionatului Naţional rezervat juniorilor (jucători născuţi în 1994 şi mai tineri), este programat derby-ul local dintre CVM Tomis Constanţa (locul 1, cinci victorii cu 3:0 din cinci meciuri disputate) şi CSS 1 Constanţa (locul 4, o victorie cu 3:0 din patru jocuri susţinute).