La sfârşitul săptămânii trecute, pe arena Oxygen din Bucureşti a avut loc etapa a patra din cadrul Campionatului Naţional individual de bowling, la care au participat 69 de sportivi (45 de seniori, 14 senioare şi 10 juniori). Cele mai bune punctaje le-au înregistrat următorii jucători: 1. Marius Piticariu (North Star Split Bucureşti) 1.242p; 2. Alexandru Tăriceanu (ACS 69 Bucureşti) 1.207p; 3. Cătălin Gheorghe (Elcomex&Delfinii Cernavodă) 1.158p. Alţi popicari constănţeni cu rezultate foarte bune au fost: Ion Fătu (Elcomex&Delfinii) 1.154p, Cornel Antimirescu (Elcomex&Delfinii) 1.111p, Marcel Tarase (Elcomex&Delfinii) 1.109p, Ion Grecu (Elcomex&Delfinii) 1.059p.
În clasamentul general masculin, alcătuit pe baza mediei de puncte obţinute în toate turneele individuale, pe primele locuri se află Cătălin Gheorghe 197,08p, Marius Piticariu 194,61 şi Viorel Simuţ (ACS 69 Bucureşti) 194,38p. Constănţenii ocupă următoarele poziţii: 5. Marcel Tarase 187,46p; 7. Ion Fătu 184,29p; 8. Florin Mihăilescu (Elcomex&Delfinii) 183,39p; 11. Valentin Fătu (Elcomex&Delfinii) 179,11p; 12. Constantin Ardeleanu (Sport’s Palace-Lake View) 178,56p; 13. Cornel Antimirescu 177p; 26. Gabi Anghelescu (Elcomex&Delfinii) 170,33p; 29. Ion Grecu 168,63p; 31. Ion Ioancea (Sport’s Palace-Lake View) 168,04p.
În clasamentul general la feminin, cel mai bun punctaj îl are Luminiţa Farkas (Elcomex&Delfinii), cu 176,1p, urmată de Felicia Bianu (Sport’s Palace-Lake View) 172,33p, Maria Ursu (Bowling 300 Bucureşti) 168,89p, Odette Piticariu (North Star) 165,89p şi Eugenia Dumitraşcu (Sport’s Palace-Lake View) 165,38p.
Dintre cei 10 juniori, doar doi au fost constănţeni: Mihai-Robert Pavel (Constructorul) a ocupat locul 2, cu 1006p, iar Andrei Vasile (Sport’s Palace-Lake View) locul 10, cu 720p. În clasamentul general, lider este Pavel, cu o medie de 165,38p.
Al cincilea turneu individual va avea loc pe 8 şi 9 aprilie, pe arena Lake View din Constanţa. La turneu sunt obligaţi să participe şi juniorii care nu au jucat în minimum trei turnee.