CNA vrea introducerea educaţiei media în şcoli

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CNA vrea introducerea educaţiei media în şcoli

Social 06 Februarie 2014 / 00:00 523 accesări

Valentin-Alexandru Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), face apel public, într-un comunicat, la ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, solicitându-i acestuia din urmă să introducă educaţia media între materiile şcolare. Valentin Jucan a vorbit despre necesitatea introducerii educaţiei media între materiile şcolare încă de anul trecut, în cadrul unei dezbateri organizate de CNA la Palatul Parlamentului. „Anul trecut, în data de 8 martie, CNA a organizat la Palatul Parlamentului o dezbatere ce a avut ca temă impactul televiziunii asupra minorilor. La această reuniune a participat şi ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, prilej cu care am propus public introducerea în curicula şcolară a materiei „educaţie media”. Astăzi, la aproape un an de la această propunere pe care am formulat-o şi pe care am susţinut-o permanent, constat nu doar că nimic nu a prins contur în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, dar, în calitate de membru al CNA, observ valul de imagini şi informaţii „livrate” grobian către publicul tânăr, vulnerabil şi credul, lipsit de minima protecţie a instituţiilor statului. Da, deocamdată CNA a făcut prea puţin în acest sens, dar nu neapărat pentru că a intenţionat acest lucru“, spune Valentin Jucan, în comunicat. Jucan precizează că vrea să transmită un apel public ministrului Pricopie „pentru augumentarea curiculei şcolare cu acest proiect numit „educaţie media în şcoli”“. Jucan precizează că Directiva Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene din anul 2010, privind serviciile mass-media, în deschidere, la punctul numărul 47, solicită statelor membre UE să introducă „educaţia în domeniul mass-media, vizând aptitudinile, cunoştinţele şi capacitatea de înţelegere care permit consumatorilor să utilizeze mass-media în mod eficient şi în condiţii de siguranţă“. „Mai mult, în două studii de profil realizate la comanda Comisiei Europene în anii 2009 şi 2010, România este prezentată cu rezultate extrem de slabe, plasată la baza ierarhiei şi cotată ca fiind cea mai puţin avansată în domeniul educaţiei media“, spune Jucan. Potrivit lui Jucan, într-unul din aceste studii „se arată că diferenţele dintre statele avansate în domeniul educaţiei media şi cele aflate la nivelul de bază reprezintă un raport de unu la patru, iar aceste discrepanţe notabile dintre ţări rezultă dintr-o evidentă lipsă de coeziune între politicile de educaţie media, sistemul de educaţie şi iniţiativele societăţii civile (cel mai înalt nivel este acordat Finlandei, cu un punctaj de 140, România fiind cotată cu 40)“. „Comisia Europeană a pus la dispoziţia statelor membre, inclusiv României, un proiect-pilot de evaluare a competenţelor în domeniul media. Putem folosi această oportunitate în folosul tinerilor despre care mediul politic declară mereu că reprezintă o prioritate, dar care nu beneficiază aproape niciodată de măsuri concrete“, spune Valentin Jucan. El precizează că pe 3 februarie 2014 a primit din partea a 22 de asociaţii, printre care şi APES - Asociaţia părinţilor pentru o educaţie sănătoasă, un memoriu-protest legat de conţinutul difuzat pe un anumit canal destinat copiilor care, în opinia acestora, aduce grave atingeri educaţiei tinerilor. „Constat că cel puţin o parte a societăţii civile reacţionează şi propune soluţii“, spune Jucan. „Domnule ministru Pricopie, în numele valorilor exprimate mai sus, dar mai ales în numele generaţiei tinere căreia trebuie să îi fie predată democraţia câştigată acum 25 de ani, vă solicit să luaţi în considerare această stare de fapt, vă solicit să acordaţi atenţie acestor probleme semnalate inclusiv la nivelul instituţiilor europene şi vă solicit să acordaţi sprijin total acestui proiect numit „educaţie media în şcoli”“, îi mai transmite Valentin Jucan ministrului Educaţiei, Remus Pricopie.



12