„CNAS a devenit un dictator în sistemul de sănătate”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„CNAS a devenit un dictator în sistemul de sănătate”

Sănătate 25 Mai 2012 / 00:00 414 accesări

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) este „ca o direcţie economică” a Ministerului Sănătăţii (MS) întrucât este limitată în intervenţia ei în reglementarea sistemului de asigurări, a apreciat, ieri, la Suceava, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi. Demnitarul susţine, de asemenea, că este limitată în intervenţia ei în reglementarea sistemului de asigurări, sistem care, la rândul lui, este hiperreglementat. „Deci, se încurcă atribuţiile CNAS cu atribuţiile ministerului, MS face politica de sănătate, iar Casa trebuie să facă politica asigurărilor de aşa manieră încât să răspundă obiectivelor politicii Ministerului Sănătăţii”, a declarat ministrul. Cepoi a participat, ieri, la Suceava, la o dezbatere pe tema proiectului noii legi a Sănătăţii cu reprezentanţi ai farmaciştilor, medicilor de familie, ai medicilor din spitale şi cu manageri de spitale din judeţele Suceava, Botoşani şi Neamţ, în cadrul căreia a apreciat că sistemul de asigurări de sănătate propus este să se creeze competiţie între public şi privat. El consideră că va creşte calitatea în domeniu în cazul competiţiei între sistemul de asigurare public şi cel privat, iar asiguratul va putea opta pentru una din cele două sisteme de asigurări, dar va trebui respectată şi condiţia principiului solidarităţii şi universalităţii asistenţei medicale. Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, a declarat, la rândul său, că, având monopol, CNAS a devenit un „dictator în sistemul de sănătate” şi că în formula în care instituţia funcţionează în prezent ar trebui desfiinţată.



12