Unitatea 1 a Centralei Nucleare Electrice (CNE) Cernavodă a sărbătorit ieri 11 ani de la realizarea conexiunii reactorului la sistemul electroenergetic naţional, cu livrarea primului kWh electric produs la generatorul Unităţii. La 2 decembrie 1996, Unitatea 1 a intrat în exploatare comercială. În cei 11 ani de funcţionare, Unitatea 1 a livrat sistemului electroenergetic naţional 58.557 883,8 MWh, la un factor mediu de capacitate de 88,10%. Cantitatea livrată pînă acum este egală cu producţia de energie a României într-un an de zile. Unitatea 1 de la CNE Cernavodă asigura aprox. 10% din necesarul de electricitate al ţării cu respectarea riguroasă a cerinţelor de securitate nucleară, de protecţie a personalului de exploatare, a populaţiei şi a mediului înconjurător. Societatea “Nuclearelectrica“ SA, operatorul centralei nuclearoelectrice de la CNE Cernavodă, se pregăteşte de un nou moment important pentru energetica românească: prima conectare la sistemul energetic a Unităţii 2, moment aşteptat în intervalul 25 - 30 iulie 2007.