Tenismanul constănţean Andrei Pavel a părăsit al doilea turneu de Grand Slam al anului încă de la prima apariţie. Întîlnindu-l pe al 21-lea favorit, Sebastien Grosjean, Pavel s-a înclinat în număr minim de seturi, 3-6, 2-6, 3-6. Pavel a condus în primul set cu 3-2, moment în care a irosit trei şanse de break pe serviciul francezului, care avea să-şi păstreze serviciul şi să tranşeze apoi problema învingătoarei. Pentru participarea la Roland Garros, Andrei Pavel şi-a asigurat un punct ATP şi
un cec în valoare de 13.100 euro. Celălalt român prezent pe tabloul principal, Răzvan Sabău, îl va întîlni astăzi pe germanul Dieter Kindlmann (venit din calificări). Pe tabloul principal figura şi Victor Hănescu, însă bucureşteanul a fost nevoit să-şi anunţe forfait-ul din cauza unor probleme la spate.
Singura sportivă din România prezentă pe tabloul principal al întrecerii feminine a obţinut biletele pentru turul secund. După ce a trecut trei tururi în calificări, Anda Perianu (26 de ani) a confirmat forma bună pe care o traversează. Victimă româncei, aflată pe locul locul 177 în clasamentul WTA, i-a căzut jucătoarea cehă Lucie Safarova (fav.nr.28), Perianu impunîndu-se cu 6-1, 7-6. În turul secund, Anda Perianu va juca miercuri împotriva australiencei Alicia Molik, care a trecut cu 7-5, 7-6 de italianca Adriana Serra Zanetti. Pentru calificarea în turul secund la Roland Garros, românca şi-a asigurat 38 puncte WTA şi un cec în valoare de 20.950 euro.
România nu a mai avut o reprezentantă în turul al doilea al turneului feminin de la Roland Garros din anul 2000, atunci cînd Ruxandra Dragomir a fost eliminată în optimile de finală de elveţianca Martina Hingis. Jucătoarea română pierduse în faţa Martinei Hingis şi la ediţia din 1999 a Internaţionalelor Franţei, tot în faza optimilor de finală.