„Evrika!” au spus, la unison, reprezentanţii marilor confederaţii cînd şi-au dat seama că există o formulă magică de depăşire a jocurilor de culise care au pus beţe-n roatele mişcării sindicale româneşti. Şi nu este vorba despre revelaţia avută de marele Arhimede cînd a descoperit, intuitiv ce-i drept, celebra lege a hidrostaticii, ci de acordul istoric semnat ieri între liderii CNSLR - Frăţia, BNS şi Meridian. După ani buni în care sindicatele au invocat toate găselniţele posibile, numai să nu stea la aceeaşi masă, ţara noastră are de acum o a megaorganizaţie în adevăratul sens al cuvîntului: Alianţa Confederaţiilor Sindicale din România (ACSR). Noua structură înlocuieşte mult trîmbiţata Confederaţie Generală a Muncii, care ar fi trebuit să apară chiar anul trecut, prin includerea în această formulă şi a CSDR. Potrivit protocolului dintre cele trei mari confederaţii, funcţia de preşedinte executiv va deţinută de preşedintele CNSLR - Frăţia, Marius Petcu. ACSR este o uniune care va avea personalitate juridică, statut, sediu şi structură proprie de conducere, condusă de un Consiliu Director format din nouă membri. Preşedinţia organizaţiei va fi asigurată prin rotaţie, de către reprezentanţii celor trei confederaţii, la intervale egale de timp. Astfel, în Consiliul Director au fost aleşi Marius Petcu, Liviu Luca şi Sorin Stan (CNSLR Frăţia), Dumitru Costin, Ioan Pisc şi Mariana Kniesner (BNS), în timp ce din partea CNS Meridian au fost desemnaţi Ion Popescu, Radu Ion şi Ion Albu. Organizaţia va funcţiona în această formulă pînă la sfîrşitul anului 2007, membrii CNSLR Frăţia, BNS şi CSN Meridian urmînd să participe la o Adunare Generală pentru a analiza rezultatele colaborării în formula alianţei şi pentru a decide viitoarele măsuri care vor fi luate în procesul de fuziune. Printre obiectivele prioritare ale ACSR se numără asigurarea unor salarii corecte, dar şi existenţa unei mişcări sindicale puternice şi unite, recunoscută pe plan naţional şi internaţional. De asemenea, ACSR va promova o strategie viabilă pentru România, care să respecte principiile sociale prevăzute la nivel european, un dialog social real, prin care organizaţiile sindicale să îşi rezolve problemele cu instituţiile statului.