Din postura de intrigant şi dansator pe spatele naţiunii, transformată în partener la polca pe apucate, prezidentul se erijează în coabitarul şef al politichiei noastre. Cu sula UE în coaste, în ciuda amiciţiilor sale cu iz de baros, cel mai iubit şi mai activ intrigant al poporului a acceptat rolul principal într-o nouă piesă bazată pe absurdul autohton. Până acum, prezidentul a interpretat roluri memorabile. Să ne reamintim câteva dintre ele: justiţiarul flaxogenat într-o societate profund coruptă; indiferent de anotimp, salvatorul naţiunii, fără de care ne ia dracul pe toţi, mama lor de hoţi; salvatorul ostaticilor; blândul Ben în versiune dacică; mondialul; fabrici şi uzine, un fel de Hamlet contemporan; Scufiţa Roşie; lupul nătâng, care silabiseşte de două mandate sloganul expirat „Să trăiţi bine”. De când i s-a repartizat, repet, la nivel european, rolul coabitarului şef, prezidentul se străduieşte să intre în pielea fără fermoar a personajului. Sigur, i-ar fi plăcut mai mult funcţia de coabitar şef în regiune. Adică, să zic, ceva pe plan internaţional. Pentru domnul prezident, trecerea de la intrigă la coabitare se face cu multe sughiţuri şi poticneli. Chiar dacă, la nevoie, ştim cu toţii, dumnealui poate fi un ocean de lapte şi miere. Coabitarul şef te invită la masă, dar, dacă nu eşti atent, îţi trage scaunul de sub fund sau şezut, în funcţie de natura părţii dorsale. Ca să-ţi accelereze viteza de deplasare spre podeaua prezidenţială, una cu multe capcane, te impulsionează cu un brânci tovărăşesc sau cu un cap de fost primar general în gură. În preajma campaniei electorale, coabitarul şef vrea să convingă poporul că el, dar, atenţie, doar el, doreşte binele ţării. Înainte să scoată naţiunea din sărite cu glumele lui proaste, astfel de mesaje constituiau un pretext pentru baia de mulţime. De când şi-a pierdut credibilitatea, foloseşte în exces mimica interioară. Din acest motiv, ca să se facă înţeles, apelează la mişcarea haotică a mâinilor manevrate în balans. Când îl vede pe Ponta, îl îndeamnă la coabitare, dar, în realitate, îi sapă groapa după modelul din „Capra cu trei iezi”. Ştiţi cu toţii episodul în care lupul se trezeşte, în timp ce mănâncâ sarmale, într-o groapă săpată cu măiestrie de capra titular. Coabitarul şef te mângâie şi te zgârie în acelaşi timp. Râde de complezenţă, dar te ameninţă prin spate. Să nu crezi niciodată în promisiunile coabitarului de conjunctură. Chiar dacă pozează în pacifist, nu are stare până nu pune din nou ţara pe jar. Deunăzi, ne avertiza că o să înceapă să vorbească din nou. Vă daţi seama cât de mult îl mănâncă limba pe coabitarul şef?