COALIŢIA, CA MARIAJ...

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

COALIŢIA, CA MARIAJ...

Politică 19 Martie 2009 / 00:00 417 accesări

Această expresie folosită de Ion Iliescu este amuzantă şi instructivă, dar şi foarte realistă! Dacă mă gîndesc că sînt căsătorit a doua oară, înseamnă că am trecut prin două „coaliţii”, deci am experienţa necesară pentru a comenta un asemenea subiect... Oricît ar încerca unii să „bage strîmbe”, alianţa de guvernare dintre PSD şi PD-L funcţionează destul de bine, chiar dacă noi, adică presa, în general, facem din „ţînţar armăsar” de cîte ori avem ocazia. Cum apare vreo discuţie, imediat ce se contrazic doi miniştri sau doi parlamentari din cele două partide, ziarele şi televiziunile sar ca arse, de parcă n-ar mai fi văzut aşa ceva niciodată. I-aş da dreptate lui Cristian Tudor Popescu, care spunea, acum cîtva timp, că unii comentatori au devenit „chibiţi” ai vieţii noastre politice... Pînă şi machiavelicul Băsescu, care încearcă în mod evident să dezbine PSD-ul, a recunoscut recent performanţa unor miniştri social-democraţi, iar Mircea Geoană, la rîndul său, a apreciat public cîţiva miniştri de la PD-L. Eu nu cred că ăsta este un schimb ipocrit de amabilităţi! Cursa prezidenţială, deja începută la nivelul declaraţiilor, între Băsescu şi Geoană, încă nu afectează actul de guvernare şi „Parteneriatul pentru România”. Sigur că preşedintele PSD are destule motive să-i reproşeze lui Traian Băsescu amestecul excesiv în treburile Guvernului, dar membrii celor două partide care ocupă funcţii în Executiv nu se ceartă între ei, ceea ce mi se pare remarcabil. Iar Boc, cel lipsit de personalitate în faţa preşedintelui ţării, a dovedit că ştie să asculte, măcar din cînd în cînd, de sfaturile subalternilor săi direcţi, chiar şi cînd aceştia sînt membri PSD. Vi se pare un amănunt lipsit de importanţă? Niciun alt Guvern n-ar fi putut funcţiona mai bine, în asemenea condiţii de criză... O să ziceţi că m-am făcut „avocatul diavolului”, dar eu îi dau dreptate lui Ion Iliescu! În orice căsătorie mai există „cîrîieli”, neînţelegeri, uneori chiar certuri, însă dacă partenerii se reconciliază repede şi cad de acord asupra oricăror probleme, atunci se cheamă că mariajul funcţionează. Faceţi singuri comparaţie între lipsa de transparenţă şi aroganţa politică a fostului Guvern liberal şi atitudinea publică a actualului Cabinet. Gîndiţi-vă că oricare dintre miniştrii de astăzi, în cazul în care are de luat o hotărâre importantă, trebuie să se consulte cu partidul din care face parte, apoi cu acea comisie a coaliţiei sau cum se cheamă ea, şi în cele din urmă cu premierul şi ceilalţi colegi. Ca să nu mai adaug repetatele consultări cu sindicatele, care sînt întotdeauna nemulţumite! Vi se pare uşor? Voi aţi putea funcţiona sub o astfel de presiune? Este ca şi cînd locuieşti în acelaşi apartament cu nevasta, copiii, plus bunicii, indiferent dacă sînt părinţii tăi sau socri... Dacă vrei să-ţi cumperi un televizor nou, ori doreşti să-ţi schimbi automobilul sau vrei să te duci la birtul din colţ ca să bei o bere, pur şi simplu, trebuie să te consulţi cu fiecare membru de familie. Din experienţa celor două „coaliţii” personale pe care le-am trăit, vă asigur că nu este uşor, de aceea eu nu mă număr printre detractorii actualului „mariaj politic” ce administrează România. Doar „socrul mare” să nu-şi bage nasul prea des!

Taguri articol


12