“Coaliţia de guvernămînt din România se destramă, un viitor Guvern va fi şi mai fragil”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
“The Economist”:

“Coaliţia de guvernămînt din România se destramă, un viitor Guvern va fi şi mai fragil”

Politică 31 Martie 2007 / 00:00 650 accesări

Publicaţia “The Economist” analizează, în ediţia sa electronică, implicaţiile crizei politice de la Bucureşti asupra imaginii ţării noastre în UE: “Coaliţia de guvernămînt din România este pe cale să se destrame, iar un viitor Executiv minoritar are şanse să se dovedească şi mai fragil decît cel actual”. Cotidianul prezintă pe larg evoluţia din ultimul timp a disputei Băsescu-Tăriceanu, consumată parţial în emisiunile televizate în care cei doi oficiali s-au acuzat reciproc de minciună, continuată pe terenul portofoliilor ministeriale (unde şeful statului a respins candidatul propus de premier la funcţia de ministru de Externe) şi care a culminat, săptămîna aceasta, cu proclamarea "morţii" Guvernului şi începerea negocierilor de formare a unui nou Executiv minoritar, între PNL şi UDMR. De aceea, publicaţia consideră că “Guvernul care ar putea rezulta din aceste negocieri are puţine şanse să fie mînat de un zel de reformă”. “Posibilul viitor ministru de Justiţie, Gyorgy Frunda, - care ar urma să o înlocuiască pe Monica Macovei, susţinută de democraţi şi criticată de liberali - va fi nevoit să-i convingă atît pe oficialii europeni, cît şi pe liderii propriei ţări că este capabil să dea dovadă de aceeaşi fervoare morală şi determinare ca şi predecesoarea lui”, adaugă cotidianul. Publicaţia subliniază că escaladarea tensiunilor interne survine cu doar cîteva zile înainte ca România să-şi prezinte la Bruxelles raportul asupra progreselor înregistrate în domeniile semnalate de UE ca fiind problematice, printre care şi reforma justiţiei: “Raportul Consiliului Suprem al Magistraturii atrage atenţia asupra problemelor referitoare la legislaţia incoerentă şi constrîngătoare, lipsa personalului în sistemul judiciar şi numărul redus al cazurilor de corupţie rezolvate. El arată că România înregistrează cele mai multe procese, după Rusia, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, majoritatea referitoare la încălcarea dreptului la proprietate sau abuzuri administrative”. „Povestea României nu este nouă", conchide publicaţia, care subliniază că în ţările din Europa de Est, fostă comunistă, economia este înfloritoare, deşi politicienii "se ceartă şi au ezitări", ceea ce ridică semne de întrebare asupra viitorului acestor state încă fragile.

Taguri articol


12