Deputatul PSD Alexandru Mazăre a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că guvernarea este în colaps prin prisma faptului că, în ultima perioadă, mai multe proiecte de legi promovate de Guvern nu au fost votate în Parlament de aleşii partidelor din arcul guvernamental. ”Au probleme mari în Coaliţie. Legea Camerelor de Comerţ, iniţiată de un parlamentar PNL, a fost votată de curînd în Parlament de PRM, PSD şi PNL, cu opoziţia PD. Premierul Tăriceanu l-a contrazis public pe preşedintele Băsescu în legătură cu performanţele Guvernului. Speram că PNL şi PD au învăţat ceva din perioada în care au constituit Convenţia Democrată şi că vor putea să coexiste măcar doi ani. Iată că nu au trecut decît 500 de zile şi Alianţa e în pragul dezintegrării”, a declarat deputatul constănţean. El a mai arătat că un alt semnal privind faptul că Alianţa nu mai funcţionează a fost dat la Senat, cînd a lipsit un singur vot pentru ca ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care va rămîne celebru pentru haosul creat în sistemul medical, să fie demis de către Parlament. Mai mult, marţi a fost votul final în Cameră pentru Legea privind statutul magistraţilor, iniţiată de UDMR. Proiectul stipulează obligativitatea ca procurorii generali să nu mai fie numiţi politic de ministrul Monica Macovei, ci de către CSM, şi a obţinut 156 de voturi, dar nu a trecut, întrucît avea nevoie de cel puţin două treimi din voturi pentru a fi trimis preşedintelui spre promulgare. Culmea, cei care au votat contra proiectului iniţiat de UDMR, partid aflat la Guvernare, au fost cei de la PD şi o parte a liberalilor, în timp ce PSD, PRM şi UDMR au votat pentru. ”Un test extrem de important pentru Alianţă va fi aprobarea noului Cod Fiscal, care a speriat atît mediul de afaceri cît şi sindicatele şi care va continua procesul de decapitalizare a firmelor. PC a anunţat deja că nu va susţine acest proiect de lege, pentru că nu este mulţumit de desfiinţarea sistemului fiscal pe care îl aveau pînă acum IMM-urile, impozitarea excesivă pentru terenuri şi case şi a jocului bursier, precum şi alte prevederi care vor fi o frînă în calea mediului economic”, a mai arătat Alexandru Mazăre. La rîndul lui, vicepreşedintele PSD Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a arătat că PD continuă să facă jocul dualist pe care l-a practicat în guvernarea de tristă amintire CDR: ”PD a încercat în permanenţă să se eschiveze de la Guvernare şi să arunce toate tarele Alianţei pe spatele PNL. Este evident că PD face aceeaşi politică din cadrul Convenţiei, aceea de a fi la putere, dar de a încerca să arate că nu este la putere şi că eşecul guvernării CDR, respectiv al Alianţei, aparţine altora şi nu lor. Ei se consideră ca şi partid de opoziţie. Preşedintele, provenit din PD, critică Guvernul din care fac parte şi miniştri democraţi, atacîndu-l direct pe premier, dar nu şi pe miniştrii democraţi”.
Alexandru Mazăre a mai spus că, pe fondul tuturor scandalurilor din cadrul Coaliţiei, din Alianţă, din interiorul partidelor aflate la Guvernare, dar mai ales al răcelii dintre preşedinţie şi guvern, Tăriceanu nu va reuşi să rămînă în fruntea executivului: ”Nu cred că premierul îşi va duce mandatul pînă la capăt. Am anunţat că, în anumite condiţii, sîntem dispuşi să susţinem un guvern minoritar, dar este o decizie care trebuie luată de Consiliul Naţional al PSD. Zilele lui Tăriceanu ca premier sînt numărate. Mai mult, premierul are o problemă foarte gravă chiar în PNL. Foarte mulţi parlamentari liberali îi contestă capacităţile de premier şi de preşedinte al partidului”. Întrebat care este poziţia PSD în privinţa anticipatelor, preşedintele PSD Constanţa, primarul Radu Mazăre a declarat: ”Decît brambureala asta şi luînd în calcul viteza cu care se duce ţara în jos, preferăm alegerile anticipate”.