Pornită la drum ca un compromis major pentru rezolvarea unor probleme elementare în perioada de criză puternică pe care o traversăm, alianţa guvernamentală dintre PSD şi PD-L a început să scîrţîie din toate încheieturile. La nici cinci luni de la încheierea mariajului de interes, cei doi miri îşi reproşează toate lucrurile posibile, în timp ce tata socru face ordine în căsnicie, vine la masă neanunţat şi trage toate sforile pentru binele său.

După reuniunea de vineri, de la Turnu-Măgurele, din fieful celui mai performant PSD-ist la alegerile europarlamentare (Liviu Dragnea a obţinut 51% în Teleorman), trandafirii par mai dispuşi ca oricînd să pună piciorul în prag. Au fost luaţi la trîntă politică Băsescu, Boc, Pogea, Videanu. După luni întregi în care i s-a reproşat că e prea tăcut şi înghite toate mizeriile, PSD s-a trezit. Nu ştim cît îl va ţine chestia asta, dar premisele unui partener ceva mai lucid şi cu reacţii fireşti sînt bune. Pe fondul unui control discreţionar din partea preşedintelui României, PD-L se transformă, pe zi ce trece, într-o masă amorfă de indivizi care, luaţi fiecare în parte, pot fi buni. Dar într-un partid cu volanul în altă parte, par doar un pluton fără opinii, ce tremură de teama comandantului.

Tensiunea dintre cele două partide era de aşteptat. Provenite din trunchiul FSN, cele două grupări nu au reuşit să convieţuiască decît doi ani împreună. În martie 1992, ruptura a fost violentă şi definitivă. Liderul de atunci, Petre Roman, îi acuza pe Iliescu şi gruparea lui de conservatorism şi practici neocomuniste. Cei mai în vîrstă şi mai experimentaţi în politică spuneau despre tinerii reformatori că au adus Piaţa Universităţii în FSN. Mai bine de 16 ani a durat duşmănia dintre PD şi PDSR. Una sinceră, din toţi rărunchii. Anul trecut, în noiembrie, printr-o soluţie surprinzătoare, vechii inamici s-au pupat şi pe obrazul stîng, şi pe cel drept. Şi au pornit împreună o guvernare stînga-dreapta. În culise, ştiam cu toţii că Traian Băsescu şi Adrian Năstase nu se vor înghiţi niciodată, că Ion Iliescu va sancţiona fără reţinere derapajele din ce în ce mai frecvente ale actualului şef de stat. Şi că membri de vază ai celor două partide, care nu fac parte din structurile guvernamentale, vor pune artileria pe aliaţii lor de conjunctură, în realitate inamici politici dintotdeauna.

Ultima ispravă a celor de la PD-L a fost o şedinţă de Guvern la care a sosit pe nepusă masă Traian Băsescu. Cei din PSD nu au fost întrebaţi dacă sînt de acord, ca parteneri egali în coaliţie. Nici măcar nu au fost informaţi, aşa, de florile mărului. La şedinţa cu pricina s-au trasat sarcini, au fost criticaţi unii tovarăşi, preşedintele a anunţat că este recesiune deşi asta era treaba ministrului de Finanţe. Nemaivorbind de afirmaţia extrem de nepotrivită, din care reieşea că şcoala produce filosofi în loc de ospătari, cu explicaţia ulterioară că a vrut să spună că şcoala produce, de fapt, tîmpiţi. Într-o ţară normală, ăsta era motiv pentru demisie. La noi, se poate suporta orice…

Colac peste pupăză, ministrul Vasile Blaga a făcut afirmaţii stupefiante: “Democraţia se opreşte la uşa Guvernului (…). Dacă primul ministru are altă opinie decît toţi miniştrii la un loc, toţi sînt obligaţi să i se supună acestuia”. Democraţie boboc, marca PD-L. Acolo unde comanda şi ordinul ţin loc de opinie, idei împărtăşite şi decizie democratică.

Dintr-o mare coaliţie pentru stabilitate, cu peste 70% în Parlament, formula stînga-dreapta se dovedeşte a fi de fapt instabilă şi plină de reproşuri. Nu ştiu dacă actuala coaliţie mai ţine mult. Cert este că, în loc de soluţii economice şi financiare pentru criză, avem parte de prea mult scandal şi tensiune politică non-stop. Şi multă îngrijorare că problemele se vor adînci, iar soluţiile salvatoare din zona Palatelor Cotroceni şi Victoria vor fi doar petarde electorale. Infrastructură ioc, finanţele sînt mai degrabă duşmanul economiei reale, marile programe noi de investiţii lipsesc cu desăvîrşire. Dar polemică PSD-PD-L vom avea din plin. Tragem linia în septembrie.