Coana Chiriţa, interpretată cu aplomb de Stela Popescu, actriţă care nu mai are nevoie de nicio prezentare, s-a „dat în spectacol”, miercuri seară, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, pentru a-şi etala „calităţile” de isprăvniceasă din ţinutul Bârzoienilor. Spectacolul „Coana Chiriţa”, o producţie a Operei Comice pentru Copii din Bucureşti, în regia lui Cristian Mihăilescu, pe muzica lui Alexandru Flechtenmacher, a fost inclus în programul celei de-a XXXVIII-a ediţii a Festivalului Internaţional al Muzicii şi Dansului. Alături de îndrăgita actriţă, pe aceeaşi scenă au mai urcat: Valentin Racoveanu, Daniel Filipescu, Ioana Damian, Valentino Tiron, Raluca Oprea, Andrei Lazăr şi Levente Ambrus.
Adulţii, dar şi copiii - mai puţini la număr - au primit-o cu bucurie pe straşnica „Chiriţoaie” a lui Bârzoi şi chiar au fredonat, alături de Guliţă, un cântec propus de vlăstarul „madamei” care s-a săturat de „provinţie” şi care s-a „isprăvnişit”. Ei au petrecut aproximativ o oră şi jumătate în compania celebrelor personaje ale lui Alecsandri, care se mai regăsesc, din păcate, în România contemporană, la fel ca şi obiceiurile lor reprobabile. Astfel, spectatorii au petrecut alături de Guliţă, Monsieur Şarl, Bârzoi, Luluţa şi Leonaş.
Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului, care se va încheia pe 11 noiembrie, continuă, în acest weekend, cu două spectacole speciale. Primul dintre acestea, „Liliacul”, de Strauss, susţinut de Opera Comică pentru Copii, este programat mâine, de la ora 19.00, iar cel de-al doilea este o premieră: musicalul „My Fair Lady”, pus în scenă de Alice Barb.