COBADIN - Controale peste controale la Primărie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

COBADIN - Controale peste controale la Primărie

Administrație 27 Iulie 2009 / 00:00 2890 accesări

Într-un singur an de mandat, primarul comunei Cobadin, Cristian Telehoi, a reuşit o performanţă. Aceea ca zeci de inspectori de control să-i treacă pragul Primăriei. Instituţiile de control care au solicitat dosare întregi cu acte ale administraţiei locale din Cobadin sînt: Curtea de Conturi, Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA), Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP), Serviciul Antifraudă din cadrul Poliţiei Constanţa şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” (ISU). Din spusele primarului Cristian Telehoi, cele mai multe controale au vizat activitatea fostului primar al comunei, însă au fost verificate şi aspecte legate de activitatea actualului edil. „Primul control a fost al ITM-ului, apoi au venit cei de la Serviciul Antifraudă din cadrul Poliţiei, apoi Curtea de Conturi, care, după ce a întocmit raportul în urma controlului efectuat l-a trimis la ANRMAP, care, la rîndul său, a solicitat trimiterea documentelor prin poştă. A urmat controlul de la DNA, DGFP şi ISU”, a susţinut primarul, subliniind că în cadrul autorităţii pe care o conduce există o transparenţă decizională, lucru dovedit şi prin faptul că, în urma controalelor efectuate, nu s-au găsit nereguli. În prezent, de două luni, actele Primăriei Cobadin sînt luate la puricat în cadrul unui control desfăşurat de DGFP în urma unor reclamaţii. Primarul comunei a ţinut să precizeze că verificarea solicitată de DNA a vizat modul în care s-au cheltuit banii alocaţi manifestărilor ocazionate de zilele comunei, în octombrie anul trecut. Atunci, pe lîngă sponsorizările oferite de societăţile din comună pentru această sărbătoare, de aprox. 40.000 de lei, a mai contribuit cu finanţare şi fostul secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Gheorghe Albu. Verificările au demonstrat că banii au fost cheltuiţi corespunzător şi că reclamaţia a fost nefondată. „N-am nimic de ascuns, n-am pe nimeni de apărat. Nici chiar pe mine, pentru că n-am de ce să mă apăr. Te aperi atunci cînd ai greşit, dar nenumăratele controale deja mi se par prea mult”, a declarat primarul, sătul de faptul că trebuie să pună la dispoziţia organelor de control sute de documente pentru a demonstra că lucrează în legalitate. Printre semnalările mai neobişnuite la adresa administraţiei locale aduse la cunoştinţa instituţiilor abilitate de cîţiva „reclamagii de meserie”, cum îi numeşte Telehoi pe cei care au astfel de ocupaţii, se numără absenţa unui cal care a aparţinut Primăriei. Primarul spune că acesta este, de mult timp, “oale şi ulcele” şi nu înţelege de ce atîta preocupare pentru un animal mort de ani buni, pentru care există şi un act constatator. O altă reclamaţie care a stîrnit controale s-a referit la fosta maşină a Primăriei Cobadin, o Dacie 1310 care a fost furată, însă, de asemenea, există acte doveditoare în acest sens. Alte reclamaţii, care însă nu mai ţin de competenţa administraţiei locale, au vizat terenurile din comună, fostul IAS sau fostul complex de porci de la Cobadin.



12