COBADIN - Viitoarea staţie de epurare, păzită de hoţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

COBADIN - Viitoarea staţie de epurare, păzită de hoţi

Administrație 05 Noiembrie 2008 / 00:00 515 accesări

Administraţia locală din Cobadin derulează un proiect de montare a unei staţii de epurare în localitate. Primarul comunei, Cristian Telehoi, spune că, deocamdată, îi aşteaptă pe investitorii belgieni cu care a colaborat pentru iniţierea acestui proiect, să vină cu staţia, pentru a o putea pune în funcţiune. „Noi am reuşit să îndeplinim tot ce ţine de noi. Pe lîngă încăperea de unde se va monitoriza epurarea apei, cu toate dotările de care are nevoie o astfel de staţie, am cumpărat un modem pentru a realiza conexiune prin internet. Mai rămîne să semnăm procesul-verbal de recepţie. Belgienii trebuie să vină să monteze modulele şi să pună staţia în funcţiune. Staţia ar trebui să fie pusă în funcţiune la finele lui decembrie, ceea ce înseamnă că investitorii străini trebuie să vină la sfîrşit de noiembrie sau început de decembrie”, a declarat primarul. Din spusele acestuia, se pare că străinii vor veni şi cu o persoană deja instruită care se va ocupa de staţie, însă şi administraţia se va ocupa să instruiască un om care se va ocupa permanent de staţie după plecarea belgienilor. Mai este o lună pînă cînd staţia va fi pusă în funcţiune şi, deja, în urmă cu două săptămîni, a şi fost prădată de hoţi, care au tăiat gardul de metal care o împrejmuieşte. Norocul n-a fost însă de partea acestora şi ei nu au reuşit să fure nimic, nici chiar gardul pe care s-au chinuit să-l taie. Primarul spune că a făcut plîngere la poliţie, iar pentru siguranţă, a dispus ca staţia să fie păzită zi şi noapte, pentru a nu se repeta tentativa de furt.

Taguri articol


12