OFICIALI CARE RECUNOSC UN SISTEM ÎN CĂDERE LIBERĂ. Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS), totodată şi cel care a implementat SMURD în România, dr. Raed Arafat, declara, recent, că populaţia din ţara noastră nu va putea beneficia niciodată de o asistenţă medicală de calitate. Evident, motivul principal este deficitul financiar. “Noi avem o sumă pe PIB pentru Sănătate foarte mică faţă de UE. Suma noastră pe PIB este de aproape 4%, iar în UE ea este de 7 sau 8% din PIB. Deci, România n-are cum să finanţeze tot ce ar trebui să fie finanţat. Este puţin”, recunoaşte dr. Arafat. El a mai spus că sistemul în sine trebuie să accepte o schimbare. “Din păcate, el este atât de complex şi sunt atât de multe interese în el încât unii sunt mulţumiţi că este aşa cum este şi nu ar dori să vadă o modificare”, a mai spus oficialul. Pe de altă parte, nu cu mult timp în urmă, cel care se află la cârma mult controversatului sistem de sănătate, ministrul Attila Cseke, spunea că trebuie să avem răbdare, pentru că un sistem nu este pus la punct cât “baţi din palme”. De fiecare dată când are ocazia, Cseke îi asigură pe români că reforma sistemului de Sănătate era necesară şi nu va întârzia să-şi arate efectele atât de aşteptate.

S-AU ÎNCHIS SPITALE. O componentă dur criticată a reformei, care a scos în stradă mii de salariaţi în halate albe, a fost cea legată de închiderea spitalelor, în opinia demnitarului “o măsură nepopulară şi grea, dar care era necesară de mai mult timp pentru a eficientiza un sistem de Sănătate rigid şi închistat”. Locuitorii, pacienţii şi cadrele medicale n-au fost de acord cu ministrul, reclamând că au fost lăsaţi fără asistenţă medicală, asistenţă care şi aşa era cum era. “Noi acum unde mergem să ne tratăm? Sunt kilometri buni până la primul spital. Noi ce facem? Murim cu zile…”, este declaraţia disperată a unui locuitor din Băneasa, indignat de decizia oficialului Sănătăţii de a pune lacătul pe uşa Centrului de Sănătate din localitate. Şi nu este singurul care a transmis autorităţilor din sistem îngrijorarea. Parcă un făcut, la doar câteva zile de la închiderea unităţilor nerentabile, potrivit ministrului, au murit oameni, în lipsa unei asistenţe medicale de urgenţă. De ce s-au închis spitalele “nerentabile” fără să fie asigurate în localităţile respective unele puncte de asistenţă medicală de urgenţă?, este o întrebare care a tot fost adresată ministrului, fie de pacienţi, fie de cadre medicale. În multe dintre localităţile rurale din România sunt oameni care n-au mers în viaţa lor la doctor, chiar dacă au contribuit la Fondul Unic al Asigurărilor Sociale de Sănătate (FUASS). Aceşti oameni vor ca, măcar la bătrâneţe, atunci când au nevoie, să aibă unde apela. Ei nu vor să bată drumuri de sute de kilometri pentru a ajunge la primul spital, timp care poate să le fie fatal. S-a tot spus că unităţile închise nu erau dotate corespunzător, că nu erau cadre medicale, însă de ce nu s-a făcut nimic pentru dotarea lor, pentru atragerea de personal medical specializat? Cea mai simplă soluţie era închiderea lor, iar în aceste condiţii, pacientul român, fără venituri mari, mult prea bolnav, acuzat de lipsă de educaţie medicală, nu va mai merge la medic niciodată. În localităţile lăsate fără spitale, doar Ambulanţele vor fi ajutorul principal, cu condiţia să nu fie solicitări simultane.

O ALTĂ CATEGORIE DE PACIENŢI. O altă categorie a pacienţilor din România este cea care are o sumedenie de unităţi sanitare în preajmă, fie cabinete medicale individuale, fie unităţi sanitare cu paturi, fie ambulatorii de specialitate. Reforma însă şi-a pus amprenta şi asupra acestor unităţi medicale. Statul a întors spatele Sănătăţii din România, tot mai evident fiind faptul că banii colectaţi de la populaţie pentru sistem se duc pe “apa sâmbetei”. Rezultatul “ecografiei” unui spital de stat aproape că nu are soluţii de “vindecare”. Este inadmisibil ca, în 2011, să-ţi fie silă să deschizi uşa unui spital. De la bun început te întâmpină un miros greu de respirat şi riscul să te pricopseşti cu “milioane” de infecţii. Saloane mizerabile, geamuri cu tocuri “roase” de vreme, uşi rupte, care nu se mai închid, podele găurite, paturi ruginite, cu saltele rupte, instalaţii sanitare defecte - acestea sunt condiţiile pe care multe spitale din România le oferă bolnavilor. Din păcate, nu e tot! În contextul crizei economice, pacientul român este nevoit să-şi plătească totul, de la materiale sanitare banale şi până la medicamente şi chiar şi instrumentar folosit în sălile de operaţii. Tot în contextul crizei şi al reformei din domeniu, în lipsa unor aparate medicale absolut necesare în stabilirea diagnosticelor medicale certe, sau din cauza faptului că aparatele sunt defecte, ele fiind prea uzate, de mult trecute peste termenul de valabilitate, pacientul român trebuie să-şi plătească investigaţiile. Din păcate, la toate acestea se adaugă şi lipsa personalului medical de specialitate sau incompetenţa sa, pentru că trebuie să recunoaştem, pacientul român este, de multe ori, şi victima cadrelor medicale slab pregătite. Şi în ambulatoriu situaţia este aproape identică. Singurul avantaj este că orele de chin sunt mai scurte. Cât despre laboratoarele de analize medicale, pacienţii sunt nevoiţi, în lipsa fondurilor necesare, să-şi plătească toate investigaţiile recomandate de medici, bugetele laboratoarelor epuizându-se în timp record.

ÎNCOTRO? Şi atunci, pentru ce se impune plata lunară la sistemul de stat? Lorena G, de 35 de ani, diagnosticată cu neoplasm de colon, care a apelat la serviciile medicale ale sistemului de stat în condiţii de spitalizare, dar şi în ambulatoriu, a tras linie după aproape o lună şi jumătate de cheltuieli cu tratamentele şi investigaţiile medicale. “Cu atenţiile care au fost date, cu medicamentele luate, dar nu numai, am ajuns la aproape 2.000 de euro”, spune pacienta unui spital din capitală. Ea este din provincie, însă lipsa dotărilor şi a personalului medical specializat pe rezolvarea patologiei sale, în localitatea natală, a determinat-o să străbată kilometri. Ea spune că, dacă ar fi pusă a doua oară în faţa aceloraşi probleme, ar alege sistemul privat, calculele pe care le-a făcut în acest sens fiind apropiate de cele pe care le-a acordat în sistemul de stat.

ALTERANTIVĂ DE VIITOR?! Lorena G. nu este singura pacientă plătitoare la sistemul de stat care vede o alternativă serioasă în mediul privat. Spitalele private, dar şi centrele medicale care oferă servicii populaţiei în ambulator, de asemenea cu capital privat, înregistrează, în ultima perioadă, în România, solicitări din ce în ce mai numeroase, semn că sistemul de stat pierde teren în faţa celui privat. Pacientul, supus tot mai des la diferite experimente în contextul reformei, a ajuns la saturaţie, aşa că preferă să plătească dar să beneficieze de servicii de calitate, în condiţii moderne. “Prefer să plătesc mai mult, dar să scap de mizeria şi sărăcia din spitale, dar şi de sictirul cu care mă tratează unele cadre medicale”, spune, indignat, un pacient care a ales să-şi facă unele investigaţii la Centrul Medical de Diagnostic Imagistic “Pozimed” din Constanţa. Pe baza trimiterii medicale, a dovezii de asigurat, bărbatul a beneficiat şi de o reducere, unitatea medicală având contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. El s-a arătat extrem de încântat de calitatea serviciilor, de condiţiile de “occident” oferite în clinica privată. În căutarea serviciilor medicale moderne sunt, la Constanţa, şi viitoarele mame. Imediat ce au fost deschise primele spitale private – maternităţi - din Constanţa (“Isis” şi “Euromaterna”), numărul pacientelor lor este în continuă creştere. De asemenea, micile unităţi sanitare cu paturi private, din Constanţa, unde se efectuează inclusiv intervenţii chirurgicale, se bucură şi ele de un număr mare de pacienţi.

SOLUŢII: AUTORITĂŢILE LOCALE, EXTERNALIZAREA. În condiţiile în care statul nu mai poate oferi prea multe spitalelor, unele devenite deja “adevărate muzee”, managerii unităţilor sanitare apelează tot mai des la externalizarea unor servicii care se dovedesc a fi mari “consumatoare” sau se bucură de ajutorul autorităţilor locale. Un exemplu concludent pentru judeţul Constanţa este Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU). Managerul celei mai mari unităţi sanitare din judeţ, totodată reprezentativ pentru Dobrogea şi, vara, pentru o mare parte a populaţiei României, dr. Dan Căpăţână, încearcă să treacă peste piedicile reformei şi să ofere populaţiei servicii de calitate. În ciuda faptului că pentru continuarea lucrărilor de reparaţii capitale ale SCJU, iniţiate de primarul Constanţei, Radu Mazăre, în urmă cu aproape şapte ani, s-au pus numeroase „beţe în roate” (în loc să treacă imediat la treabă, echipa de conducere a fost nevoită să dea explicaţii superiorilor din Sănătate, inclusiv anchetatorilor de la DNA), acum, după eforturi şi nenumărate demersuri, în ciuda abandonului guvernamental, acestea se derulează din plin. Importante secţii au fost modernizate, nu pe banii statului, aşa cum ar fi trebuit, ci ai Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), care a preluat, din punct de vedere administrativ, clădirea. Se lucrează la modernizarea secţiilor, ba mai mult, se caută şi înfiinţarea unor servicii moderne pentru acordarea unei asistenţe medicale care nu se găseşte în ţara noastră, astfel încât constănţenii să nu mai străbată sute şi chiar mii de km în căutarea „sănătăţii”. Este vorba despre iniţiativa preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu - pentru care, de altfel, Sănătatea constituie o prioritate - de a înfiinţa o linie de tratare a cancerului la standardele anului 2011, similar modelului din Turcia. „Dorim să facem aşa ceva şi la Constanţa, pentru ca locuitorii oraşului, ai României, precum şi cei din alte ţări să se poate trata la Constanţa”, declara, zilele trecute, preşedintele CJC.