Portul Constanţa a reprezentat, dintotdeauna, un punct de atracţie pentru traficanţii de droguri şi contrabandiştii de tot felul, care l-au folosit uneori ca destinaţie finală pentru afacerile lor ilegale, iar alteori ca punct de tranzit, un fragment dintr-o rută infracţională mai vastă. Tocmai de aceea, capturi de stupefiante ascunse în containere încărcate cu mărfuri obişnuite au fost făcute în mai multe rânduri în Portul Constanţa. Cel mai recent caz a fost înregistrat vinerea trecută şi îi are în prim-plan pe Ismail Khairallah Khochaiche, cetăţean libanez cu reşedinţa în Constanţa, şi pe Alain Akran, cetăţean francez de origine kuweitiană. Suspectaţi că fac parte dintr-o grupare specializată în traficul internaţional de cocaină, cei doi au fost filaţi timp de mai multe zile şi prinşi în flagrant, la sfârşitul săptămânii trecute, de autorităţi. Acţiunea a fost coordonată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Structura Centrală, care au acţionat alături de ofiţeri de poliţie judiciară.
ARESTAŢI PREVENTIV Ofensiva declanşată de oamenii legii împotriva traficanţilor a avut loc vinerea trecută, după ce aceştia au adunat dovezi că Ismail Khairallah Khochaiche şi Alain Akran se pregătesc să trimită la Tripoli, în Liban, o cantitate mare de cocaină, prin Portul Constanţa. Procurorii şi poliţiştii au descins, pe 14 februarie, în opt locuinţe din municipiul Constanţa, iar acţiunea lor a dat rezultate. Şi asta pentru că oamenii legii au descoperit în posesia celor doi suspecţi nu mai puţin de 30 de kilograme de cocaină, a căror valoare a fost estimată la suma totală de trei milioane de euro. Ismail Khairallah Khochaiche şi Alain Akran au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, iar duminica trecută au ajuns în faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti, care au emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzaţiile de trafic intern de droguri de mare risc şi tentativă de trafic internaţional de droguri de mare risc. Cercetările în acest caz au scos la iveală faptul că Ismail Khairallah Khochaiche şi Akran Alain fac parte dintr-o amplă reţea de traficanţi de cocaină, cu tentacule în toată lumea. Oamenii legii spun că cei doi „au intrat în posesia unei importante cantităţi de cocaină care a fost introdusă pe teritoriul României prin Portul Constanţa”, după cum se arată într-un comunicat de presă remis de DIICOT. Oamenii legii au aflat că cele 30 de kilograme de cocaină care ar fi urmat să plece către Liban reprezintă doar o parte din marfa primită de cei doi suspecţi şi continuă ancheta pentru a-i identifica pe ceilalţi membri ai grupării, dar şi pentru a afla ce cantitate de droguri a ajuns în România şi unde au fost depozitate stupefiantele.
TONA DE COCAINĂ Nu este pentru prima oară când Portul Constanţa este scena unor astfel de tranzacţii ilegale. În ianuarie 2009, oamenii legii au stabilit un record, aceştia descoperind cea mai mare cantitate de droguri adusă în România, prin Portul Constanţa Sud - Agigea: 1,2 tone de cocaină. Ancheta a scos la iveală faptul că drogurile au fost ascunse într-un container care venea din Brazilia şi care a fost plimbat prin mai multe porturi până să ajungă în România. Oamenii legii au spus că, de la Constanţa, containerul urma să plece spre Spania. Anchetatorii au stabilit că drogurile, în valoare de 100 de milioane de euro, erau destinate pieţei europene, România fiind doar o ţară de tranzit. La finalul anchetei au fost trimise în judecată trei persoane, considerate responsabile de traficul tonei de cocaină.