Prezidentul s-a simţit întotdeauna atras de cocoşei. Desigur, doar de acei cocoşei cu pliscul mic, cu ghearele sterilizate, pentru a se evita orice sursă de infecţie, şi creastă atrofiată. În general, se simte bine când este înconjurat de cocoşeii care stau în banca lor, urmează, precum trenul personal, graficul partidului şi răspund la orice interpelare cu “Iţi”, forma chinezească a clasicului “Să trăiţi”. Se înţelege de la sine, fiind vorba de o completare electorală banală, fără “bine”, precizare puerilă şi care nu mai este de multă vreme de actualitate. Cu alte cuvinte, ştergeţi din memorie banalul cotidian emanat de sloganul “Să trăiţi bine”. Revin la cocoşei. Statutul lor este clar. Preşedintelui nu-i place cotcodăceala în contradictoriu. Să ne amintim ce au păţit cocoşeii liberali, aruncaţi peste gardul Guvernului, la scurt timp după o eclipsă totală de soare, cu papion cu tot. Adevărul că răzmeriţa liberală s-a iscat din cauza lui Tăriceanu, fostul premier, care, după mai multe bileţele parfumate, ameţit fiind de damful feminin, a luat-o cu motocicleta pe contrasens. Din ditamai cocoşul liberal, se ştie, Tăriceanu a ajuns simplu pieton în PNL! Mai mult decât atât, tot ca rezultat al cocoşismelor sale liberale, cu sau fără papion, şi-a trecut în palmares al patrulea divorţ, cu unul mai mult decât preconizase. Prezidentul a dat semne că-i plac cocoşeii încă de pe vremea când era ministrul Transporturilor. Dacă îl întrebai de flotă, îţi răspundea: ”Băi, cocoşel…” În timp, cocoşeii din preajma lui s-au specializat în diverse frecţii, farse şi activităţi. Unii preferă să cânte, într-un spaţiu limitat, pe gard. Alţii s-au perfecţionat în parcări sau marmură. Dacă nu ar fi fost excluşi din cercul cocoşeilor prezidenţiali, cu siguranţă ar fi placat toate parcările cu marmură! Mult mai târziu, pe vremea Mondialului, care sărea coarda de capul lui, crezând că l-a apucat pe Dumnezeu de picioare, am înţeles cu toţii valoarea cocoşeilor de aur. Preşedintele ne îndeamnă să dăm ţării cât mai mult aur. Înainte, ştiţi dumneavoastră când, se cerea cărbune. La îndemnul său, căutătorii de aur au luat-o la deal spre Roşia Montană. Vechile imnuri ale brigadierilor de la Bumbeşti - Livezeni au fost reactualizate. S-a schimbat doar destinaţia. Şi, trebuie să recunosc, obiectul muncii. Preşedintele ne dă de înţeles că ţara are nevoie de cât mai mulţi cocoşei de aur şi că, până acum, nu am ajuns la ei din cauza laşităţii de care a dat dovadă clasa politică. Ruşine. În naivitatea mea, credeam că, în ton cu starea de sacrificiu şi de austeritate din România, unii se vor grăbi să doneze cocoşeii de la gâtul lor. Chiar şi pe cei primiţi cu titlul de cadou. În definitiv, cocoşel cu cocoşel se face tona de care ţara are atâta nevoie pentru a supravieţui. Nu s-ar spune că mobilizarea căutătorilor de aur îi fericeşte pe unii politicieni sau pe cei cu dinţi de aur. Ca şi în alte situaţii limită de acest gen, bogătanii patriei pozează în cei săraci şi cârpiţi în fund, fluturând pe sub nasul opiniei publice, ca să-i aburească pe fraieri, cocoşei din… zahăr ars!