Persoanele fizice care desfăşoară în mod independent activităţi economice autorizate sau exercită profesii libere, aflate în evidenţa fiscală la data de 1 septembrie 2006, trebuie să se prezinte la organul fiscal în a cărei rază teritorială se află sediul activităţii sau se desfăşoară efectiv activitatea în vederea depunerii formularului 070 ”Declaraţie de înregistrare fiscală pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere“, pentru atribuirea codului de înregistrare fiscală. De asemenea, şi asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică aflate în evidenţa fiscală la data menţionată anterior, trebuie să se prezinte la organul fiscal în a cărei rază teritorială se află sediul activităţii sau se desfăşoară efectiv activitatea în vederea depunerii formularului 080 ”Declaraţie de modificare a domiciliului fiscal pentru asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică“, pentru eliberarea certificatului de înregistrare conţinînd adresa noului domiciliu fiscal. “În cazul comercianţilor, pe lîngă formularul de declaraţie 070, aceştia mai trebuie să depună o copie buletinului de identitate şi o copie a certificat de înregistrare de la Oficiul Registrului Comerţului. În situaţia în care activitatea principală se desfăşoară la un alt sediu decît cel de domiciliu, contribuabilii vor prezenta documentele care pot face dovada sediului unde se desfăşoară activitatea principală, cum ar fi: contract de închiriere, act proprietate, contract de comodat, precum şi anexa de la Oficiul Registrului Comerţului în care este menţionată activitatea principală”, a declarat directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa (DGFP), Vasilica Mihai.
În cazul persoanelor fizice care exercită profesii libere se depune şi o copie a buletinului de identitate şi a documentului de autorizare. Dacă activitatea principală se desfăşoară la alt sediu decît cel de domiciliu, contribuabilii vor face dovada sediului cu documentele menţionate în cazul comercianţilor. În cazul în care contribuabilul este înregistrat ca plătitor de TVA, acesta va anexa declaraţiei 070 şi copia certificatului de înregistrare fiscală în scopuri de TVA. Persoanele fizice care desfăşoară mai multe activităţi au obligaţia depunerii unei singure declaraţii 070 menţionînd activitatea principală, astfel încît o persoană fizică autorizată va avea un singur cod de înregistrare fiscală, indiferent de numărul de activităţi desfăşurate. “Persoanele fizice autorizate după 1 septembrie 2006 nu vor primi înştiinţare, însă, ulterior înregistrării, aceştia au obligaţia de a se prezenta la sediul organului fiscal teritorial în vederea completării declaraţiei 070 cu aceleaşi documente justificative pentru atribuirea codului de înregistrare fiscală. Contribuabilii, persoane fizice care nu mai desfăşoară activitate, însă nu şi-au anulat autorizaţia de funcţionare (în cazul comercianţilor) şi nici nu au anunţat încetarea activităţii la organul fiscal teritorial (profesiile libere), au obligaţia de a-şi clarifica situaţia, astfel încît să nu mai depună declaraţia 070“, a adăugat Mihai. Pentru a veni în sprijinul contribuabililor, funcţionarii din cadrul Administraţiei Finanaţelor Publice vor acorda asistenţă în ceea ce priveşte modul de completare al declaraţiilor de înregistrare fiscală, fiind totodată afişate la locuri vizibile modele de completare, precum şi documentele justificative ce trebuie să însoţească formularul de declaraţie 070. Contribuabilii care depun formularul de declaraţie 080 vor anexa la acesta şi copia certificatului de înregistrare fiscală. Dacă activitatea principală se desfăşoară la un alt loc decît cel în care îşi au sediul, contribuabilii vor prezenta documentele care pot face dovada noului domiciliu fiscal, respectiv contractul de închiriere, actul de proprietate şi contractul comodat.