22 Noiembrie 2024, 15:24
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineață, mai multe atenționări nowcasting cod galben de ceață pentru 11 județe ale țării. Meteorologii avertizează că în județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Covasna, Sibiu, Harghita, Brașov, Alba, Bihor, Timiș și Arad, valabile cele mai multe până la ora 11.00, se va semnala ceață ce determină scăderea vizibilității local sub 200 m, izolat sub 50 metri. Totodată, pe autostrada 1, pe tronsonul Remetea - Nădlac, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă, iar vizibilitatea scade, pe alocuri, sub 100 de metri, potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române.