Cod galben de inundații pe râuri din patru județe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cod galben de inundații pe râuri din patru județe

Vremea 04 Martie 2016 / 09:24 1098 accesări

Hidrologii au emis, vineri, o atenționare cod galben de inundații valabilă pe tot parcursul zilei pe râuri din județele Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți și Dolj.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), în urma precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate pentru următoarele 6-12 ore, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri cu posibile depășiri ale Cotelor de Atenție pe unele râuri din bazinele superioare ale râurilor Timiș (amonte Caransebeș și în bazinul râului Bistra), Nera, bazinul superior și afluenții râului Cerna - județul Caras Severin, bazinele superioare și afluenții râurilor Motru și Desnățui - județele Gorj, Mehedinți și Dolj, afluenții mici ai Jiului aferenți sectorului Sadu - Filiași - județul Gorj, afluenții mici ai Dunării aferenți sectorului Baziaș - Drobeta Turnu Severin - județele Caraș Severin și Mehedinți.

Aceste fenomene se pot produce cu probabilitate mai mare în bazinul superior al râului Nera, unii afluenți din bazinul mijlociu și inferior al râului Cerna și pe afluenții mici ai Dunării aferenți sectorului Drencova - Orșova, vineri, în intervalul orar 10,00 - 16,00, precizează INHGA.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori în zona montană înaltă, valabilă în toată țara, pe parcursul zilei de vineri.

Potrivit ANM, aria ploilor se va extinde, cuprinzând jumătatea sudică a țării. În Oltenia, Muntenia și în sudul Banatului se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 15 - 20 l/mp și izolat 35 - 40 l/mp, iar vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50 - 60 km/h.

În Munții Banatului, în Carpații Meridionali și în cei de Curbură, la altitudini de peste 1.700 m, vor predomina ninsorile, iar rafalele vor depăși 70 km/h.

Taguri articol


12