22 Decembrie 2024, 18:06
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o atenționare Cod galben de inundații pentru râuri din Dobrogea, județele Constanța și Tulcea, valabilă de sâmbătă, ora 16:00, până luni, la ora 00:00.
Potrivit hidrologilor, fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din sudul și estul județului Constanța.
Atenționarea a fost transmisă către Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Mediului, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Administrația Națională Apele Române, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administrațiile Bazinele de Apă: Dobrogea-Litoral.