Județul Constanța și alte 20 de județe sunt în continuare sub cod galben de ploi importante cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori în zonele montane. Vor fi afectate de codul galben județele Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Harghita, Ialomița, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea și Vrancea. Avertizarea meteorologică este valabilă astăzi, 4 mai, până la ora 21.00. În intervalul menţionat, în Dobrogea, estul Munteniei şi sudul Moldovei va continua să plouă şi vor mai fi cantităţi de apă de 15 - 20 l/mp. La munte, în special la altitudini de peste 1.700 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ninsoare, iar în zona Carpaţilor Meridonali şi de Curbură se vor cumula în jurul a 10 l/mp. În zonele atenţionate, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 55 - 65 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi 70 km/h. În sudul, sud-estul şi centrul ţării vremea se va menţine rece pentru această perioadă din an.