Suspecţii pot fi reţinuţi până la cinci zile în Ungaria, fără ordin judecătoresc şi li se poate refuza accesul la un avocat, timp de 48 de ore după arestare, în baza unor noi legi adoptate de Parlamentul de la Budapesta. Amendamentele la Codul Penal al ţării le oferă procurorilor şi dreptul de a decide, în unele circumstanţe, în ce instanţă va fi audiat fiecare caz în parte. Legislaţia se aplică numai în cazul unor infracţiuni grave, precum crimă, răpire sau corupţie. Politicienii de opoziţie au declarat înainte de vot că intenţionează să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu noile normele. Atunci când proiectul de lege a fost prezentat pentru prima dată Parlamentului, la mijlocul lunii iunie, Comitetul Helsinki de la Budapesta a avertizat că prevederile încalcă normele UE şi Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului. Versiunea finală adoptată în Legislativ nu permite şi interogarea suspecţilor fără ca un avocat să fie prezent, aşa cum propuseseră iniţial autorii. Legea a fost adoptată cu uşurinţă în Parlament, în condiţiile în care partidul conservator al premierului Viktor Orban, Fidesz, are o majoritate de două treimi.